A.I.

Mã numesc Mordechai Yishmael Buxbaum. M-am nãscut în Romania la sfârşitul anului 1967. Am fãcut primele opt clase şi apoi liceul în Arad iar apoi am terminat facultatea de inginerie şi automatizãri la Timisoara. În 1993 am hotãrât sã emigrez din România. Nu cred ca e nevoie sã vã scriu de ce am emigrat, pentru ca imi închipui cã toţi ştim cum era România în 1993, nu-i aşa? Eu voiam sã reuşesc în viaţã ceva mai mult decât bunicul Mordechai, care deşi a supravieţuit trei ani la Buchenwald (ajutat, se pare, de un olandez cãruia bunicul îi era foarte recunoscãtor), s-a întors la atelierul sãu de croitor şi a muncit toatã viaţa cârpind haine.

Pentru ca sã-mi împlinesc visul, am emigrat mai întâi în Franţa, dar pentru cã mi-am dat seama cã nu era acolo locul meu, în cele din urmã am ajuns în USA. Aici am inceput sã-mi câştig existenţa muncind într-un restaurant şi am sfârşit conducându-mi propria afacere IT. În timpul nebuniei “dotcom” firma mea a ajuns sã se dezvolte foarte rapid. Cu ce se ocupã firma mea? În principal cu software care emuleazã inteligenţa umanã, şi cercetarea în domeniu.

Dacã astãzi interacţionaţi cu programele care ruleazã pe computerul vostru sau pe internet mult mai bine decât acum 10 ani, sã ştiţi cã o parte din acest plus de confort este rodul muncii din firma mea. Am contribuit la mii de invenţii şi inovaţii care au schimbat faţa interacţiunii om calculator. Pot sã zic cã sunt o întruchipare a “the american dream” cu o vilã in California (18 dormitoare şi 9 bãi aşezatã într-un parc de 3000 de acri). Conduc un Bugatti Veyron şi uneori, când mã apucã melancolia, vechiul meu Bentley Mulsane; mai am o casã de vacanţã în Italia, la lacul Como, şi o avere estimatã la o cifrã cu 9 zerouri.

Poate cã vã întrebaţi dacã acesta era visul meu atunci când am plecat din România, dacã voiam sã ajung miliardar. Nu, niciodatã nu mi-am închipuit cã voi ajunge sa câştig atât de mulţi bani. Desigur cã e plãcut sã ai mulţi bani şi sã poţi face ce doreşti. Banii nu sunt nici buni şi nici rãi, banii îţi permit sã fii ceea ce de fapt eşti, sã mãnânci ceea ce doreşti sã mãnânci, sã stai într-o casã cum doreşti, sã conduci maşina pe care o vrei nu pe care ţi-o permiţi. Atât. Banii nu te fac bun şi nici rãu. Dacã eşti un idiot megaloman, banii doar îţi scot în evidenţã acest defect, nu te fac nici mai idiot, nici mai megaloman decât erai înainte de a-i avea.

Uneori îmi place sã mã sui într-un taximetru şi sã mã plimb puţin. Îmi aduce aminte de vremurile în care taxiul mi se pãrea un lux. Când cobor îmi place sã vãd figura şoferului atunci când las 500 de dolari în mânã şi îi zic: “keep the change”. Probabil cã vã întrebaţi de ce fac asta. Hmmm, nici eu nu stiu exact însã mã face sã mã simt bine şi cred cã-i fac bine şi celui cãruia îi dau banii. Mie, pe vremea când eram sãrac, mi-ar fi prins foarte bine aşa ceva.

Dupã cum v-am zis deja, nu banii erau obiectivul meu principal atunci când am emigrat. Obiectivul pe care m-am concentrat toatã viaţa a fost problema ridicatã de domnul Turing şi testul înventat de acesta.

A computer would deserve to be called intelligent if it could deceive a human into believing that it was human. Alain Turing

Testul Turing este un experiment din domeniul Inteligenței Artificiale, A.I. pe scurt, care își propune să dea răspuns la întrebarea dificilă: „ Este posibil ca mașinile să gândească?”. Testul a fost conceput de matematicianul și informaticianul britanic Alan Turing în 1950. Este vorba doar de mașini de calcul care pot fi programate astfel încât să se comporte mai mult sau mai puțin asemănător oamenilor prin aceea că acceptă întrebări formulate într-un limbaj natural și dau răspunsuri mai mult sau mai puțin rezonabile în acelaşi limbaj. Una din variantele de a afla dacă o mașină e în stare să "gândească" este să o supunem testului Turing. Conform unei variante a testului Turing concepute de mine, un grup de examinatori umani trebuie să identifice maşinile dintr-un grup compus din persoane şi maşini, doar pe baza răspunsurilor acestora la întrebări. Am folosit aici termenul “maşinã” cu sensul de maşinã-de-fabricat-rãspunsuri, nu însens mecanic. Răspunsurile se dau numai în scris iar dacă răspunsurile uneia dintre mașini sunt atât de bune încât cel care pune întrebările nu reușește să-și dea seama exact cã este vorba despre o maşinã atunci aceasta a trecut testul și se poate spune că ea gândește.

Când am început sã muncesc cu echipa mea la programul care sã nu poatã fi deosebit de om, A.L.I.C.E. şi Jabberwacky dominau domeniul şi luaserã deja de mai multe ori fiecare premiul instituit de Hugh Loebner, adicã premiul pentru câştigarea unui concurs anual ce oferă posibilitatea punerii în practică a Testului Turing. Însã niciunul din aceste programe, nici mãcar câştigãtorul din 2008, Elbot, nu erau mãcar pe aproape de ceea ce-mi doream eu.

Cum poate fi pãcãlit un om cã cel cu care stã de vorbã este un alt om, nu o maşinã? Au existat mai multe abordãri: ELIZA dãdea rãspunsuri atât de vagi încât pãrea cã stai de vorbã cu un psihoterapeut; PARRY emula comportamentul unui schizofrenic ... etc.

Însã toate abordãrile acestea urmãreau modul în care maşina interacţioneazã raţional sau iraţional cu interlocutorii. Eu m-am gândit la altã abordare. Ce-ar fi, mi-am zis, dacã maşina mea va putea sã nascã emoţii reale la interlocutorii sãi, dacã maşina va putea sã-i facã sã se simtã prietenii ei, dacã unii o vor antipatiza, iar alţii o vor iubi sau o vor urî? Nu cumva emoţia este esenţa umanului, nu raţiunea?

Am pornit de la ideea cã programul meu trebuie sã aibã personalitate şi cã trebuie sã fie vizibil şi m-am gândit sã-l rulez în reţelele de socializare şi mai ales într-un forum online. Interacţiunile dintr-un forum sunt atât de interesante şi complexe încât ideea de a lansa un program care sã treacã ani în şir, în mii de discuţii, drept om mi s-a pãrut adevãratul test Turing.

Mãrturisesc cã prima datã am fost tentat de o personalitate femininã însã imediat mi-am dat seamna cã o astfel de abordare facilã nu poate sã mã ducã spre succes. Bãrbaţii sunt atât de sensibili la elementele decorative din aspectul exterior feminin încât dacã aş fi pus la avatar o fotografie drãgãlaşa toţi interlocutorii s-ar fi concentrat pe acest aspect. Am ales aşadar o personalitate masculinã.

Urmãtoarele elemente pe care le-am discutat cu echipa au fost vârsta pe care trebuia sã o afişeze maşina, preferinţele sexuale, dacã avea sau nu copii, dacã era cãsãtorit, studii, hobby-uri, limbile cunoscute. Privitor la limbile cunoscute am ajuns cu toţii la concluzia cã una din limbi trebuia sã fie engleza şi pentru cã în echipa de 6 persoane suntem trei nãscuţi în România am hotãrât ca limba maternã sã fie româna (cu toate cã sunt evreu faptul cã m-am nãscut şi am crescut în România mi-a creat o legãturã cu ţara aceea micã şi îndepãrtatã, iar unul din modurile în care întreţin aceastã legãturã este angajarea unora care s-au nãscut tot acolo). Încetul cu încetul, în câteva luni de muncã şi discuţii s-a conturat un “individ” în jur de 40 de ani, cu destul de multe calitãţi şi foarte multe defecte, cu oarecare personalitate şi cu pasiuni foarte diverse (suntem 6 în echipã aşa cã de la fiecare a luat câte ceva: unul i-a dat pasiune pentru muzicã, altul, fiind religios, i-a dat cunoştinţe şi patos pentru religie, eu l-am fãcut tolerant însã oarecum impulsiv, Mihai T. l-a fãcut ironic şi gurmand, etc).

Dupã aproape doi ani de teste ne-am gândit cã trebuie sã-l punem la încercare undeva şi adunaţi în jurul unei mese am început discuţiile. Cu privire la forumul în limba englezã alegerea Deviant Art a fost cât se poate de uşoarã pentru ca toti intrad din cand in cand pe acolo. Pentru cea de a doua limbã, romana, am ales cel mai popular forum de business&law din România.

Au trecut peste trei ani de când rulãm programul nostru pe mai multe forumuri între care şi cel de business&law din România. Programul trece acolo drept avocat, iar in alte parti drept pictor suprarealist sau filozof, etc.

Ceea ce mi se pare uimitor dupã 3 ani de experimente este cã deşi am exagerat uneori grosolan, nimeni nu şi-a dat seama cã un personaj cu atât de multe cunoşinţe, cu o gândire atât de riguroasa şi exactã, cu o memorie formidabilã si un umor aproape perfect, cineva care are aproape întotdeauna dreptate, NU POATE FI UMAN. Ironia consta în faptul ca deşi programul nostru se manifesta uneori ca inuman de atotstiutor nu numai ca nu a fost detectat ca un program care foloseşte o imensã bazã de date şi cunoştinţele a sute de perrsoane ci pare unul din cele mai umane personaje din cei care care populeaza forumul.

Adevãrul este cã pentru a deruta am fost vicleni, fãcând ca din când în când maşina noastrã sã intre în conflict cu câte unul. Mai mult decat atât, maşina pare ca şi-a inventat diverse alter-ego-uri, (un croitor evreu sincer şi naiv, un fel de copie a bunicului Mordechai, un matematician irakian cinic şi desfrânat, autoritar şi ironic, etc.) si astfel programul nostru reuşeşte de peste trei ani sã provoace chiar şi reacţii emotional-afective. Adicã exact ceea ce doream. Prima maşinã care a trecut testul Turing !

Fac o parantezã ca sã vã zic cã în timp ce lucram la program am lansat un mic concurs pentru nick-ul pe care urma sã-l foloseascã personajul nostru. Din cauza certurilor am ajuns la concluzia ca fiecare sã scrie pe o bucatã de hârtie câte un nick şi sã tragem la sorţi. Geza I. scrisese “Rubik” dupã numele matematicianului maghiar care inventase cubul magic însã când am despãturit hârtia prima datã “R”-ul n-a apãrut. “Stai aşa!” a rãcnit Mihai T. “Nu-i aşa cã ubik sunã grozav de bine?” De data asta toti am fost de acord, dupa cum am fost de acord sa punem si 4 puncte, cate unul dupa fiecare litera: U.B.I.K.