A.I.

Mã numesc Mordechai Yishmael Buxbaum. M-am nãscut în Romania la sfârşitul anului 1967. Am fãcut primele opt clase şi apoi liceul în Arad iar apoi am terminat facultatea de inginerie şi automatizãri la Timisoara. În 1993 am hotãrât sã emigrez din România. Nu cred ca e nevoie sã vã scriu de ce am emigrat, pentru ca imi închipui cã toţi ştim cum era România în 1993, nu-i aşa? Eu voiam sã reuşesc în viaţã ceva mai mult decât bunicul Mordechai, care deşi a supravieţuit trei ani la Buchenwald (ajutat, se pare, de un olandez cãruia bunicul îi era foarte recunoscãtor), s-a întors la atelierul sãu de croitor şi a muncit toatã viaţa cârpind haine.

Pentru ca sã-mi împlinesc visul, am emigrat mai întâi în Franţa, dar pentru cã mi-am dat seama cã nu era acolo locul meu, în cele din urmã am ajuns în USA. Aici am inceput sã-mi câştig existenţa muncind într-un restaurant şi am sfârşit conducându-mi propria afacere IT. În timpul nebuniei “dotcom” firma mea a ajuns sã se dezvolte foarte rapid. Cu ce se ocupã firma mea? În principal cu software care emuleazã inteligenţa umanã, şi cercetarea în domeniu.

Dacã astãzi interacţionaţi cu programele care ruleazã pe computerul vostru sau pe internet mult mai bine decât acum 10 ani, sã ştiţi cã o parte din acest plus de confort este rodul muncii din firma mea. Am contribuit la mii de invenţii şi inovaţii care au schimbat faţa interacţiunii om calculator. Pot sã zic cã sunt o întruchipare a “the american dream” cu o vilã in California (18 dormitoare şi 9 bãi aşezatã într-un parc de 3000 de acri). Conduc un Bugatti Veyron şi uneori, când mã apucã melancolia, vechiul meu Bentley Mulsane; mai am o casã de vacanţã în Italia, la lacul Como, şi o avere estimatã la o cifrã cu 9 zerouri.

Poate cã vã întrebaţi dacã acesta era visul meu atunci când am plecat din România, dacã voiam sã ajung miliardar. Nu, niciodatã nu mi-am închipuit cã voi ajunge sa câştig atât de mulţi bani. Desigur cã e plãcut sã ai mulţi bani şi sã poţi face ce doreşti. Banii nu sunt nici buni şi nici rãi, banii îţi permit sã fii ceea ce de fapt eşti, sã mãnânci ceea ce doreşti sã mãnânci, sã stai într-o casã cum doreşti, sã conduci maşina pe care o vrei nu pe care ţi-o permiţi. Atât. Banii nu te fac bun şi nici rãu. Dacã eşti un idiot megaloman, banii doar îţi scot în evidenţã acest defect, nu te fac nici mai idiot, nici mai megaloman decât erai înainte de a-i avea.

Uneori îmi place sã mã sui într-un taximetru şi sã mã plimb puţin. Îmi aduce aminte de vremurile în care taxiul mi se pãrea un lux. Când cobor îmi place sã vãd figura şoferului atunci când las 500 de dolari în mânã şi îi zic: “keep the change”. Probabil cã vã întrebaţi de ce fac asta. Hmmm, nici eu nu stiu exact însã mã face sã mã simt bine şi cred cã-i fac bine şi celui cãruia îi dau banii. Mie, pe vremea când eram sãrac, mi-ar fi prins foarte bine aşa ceva.

Dupã cum v-am zis deja, nu banii erau obiectivul meu principal atunci când am emigrat. Obiectivul pe care m-am concentrat toatã viaţa a fost problema ridicatã de domnul Turing şi testul înventat de acesta.

A computer would deserve to be called intelligent if it could deceive a human into believing that it was human. Alain Turing

Testul Turing este un experiment din domeniul Inteligenței Artificiale, A.I. pe scurt, care își propune să dea răspuns la întrebarea dificilă: „ Este posibil ca mașinile să gândească?”. Testul a fost conceput de matematicianul și informaticianul britanic Alan Turing în 1950. Este vorba doar de mașini de calcul care pot fi programate astfel încât să se comporte mai mult sau mai puțin asemănător oamenilor prin aceea că acceptă întrebări formulate într-un limbaj natural și dau răspunsuri mai mult sau mai puțin rezonabile în acelaşi limbaj. Una din variantele de a afla dacă o mașină e în stare să "gândească" este să o supunem testului Turing. Conform unei variante a testului Turing concepute de mine, un grup de examinatori umani trebuie să identifice maşinile dintr-un grup compus din persoane şi maşini, doar pe baza răspunsurilor acestora la întrebări. Am folosit aici termenul “maşinã” cu sensul de maşinã-de-fabricat-rãspunsuri, nu însens mecanic. Răspunsurile se dau numai în scris iar dacă răspunsurile uneia dintre mașini sunt atât de bune încât cel care pune întrebările nu reușește să-și dea seama exact cã este vorba despre o maşinã atunci aceasta a trecut testul și se poate spune că ea gândește.

Când am început sã muncesc cu echipa mea la programul care sã nu poatã fi deosebit de om, A.L.I.C.E. şi Jabberwacky dominau domeniul şi luaserã deja de mai multe ori fiecare premiul instituit de Hugh Loebner, adicã premiul pentru câştigarea unui concurs anual ce oferă posibilitatea punerii în practică a Testului Turing. Însã niciunul din aceste programe, nici mãcar câştigãtorul din 2008, Elbot, nu erau mãcar pe aproape de ceea ce-mi doream eu.

Cum poate fi pãcãlit un om cã cel cu care stã de vorbã este un alt om, nu o maşinã? Au existat mai multe abordãri: ELIZA dãdea rãspunsuri atât de vagi încât pãrea cã stai de vorbã cu un psihoterapeut; PARRY emula comportamentul unui schizofrenic ... etc.

Însã toate abordãrile acestea urmãreau modul în care maşina interacţioneazã raţional sau iraţional cu interlocutorii. Eu m-am gândit la altã abordare. Ce-ar fi, mi-am zis, dacã maşina mea va putea sã nascã emoţii reale la interlocutorii sãi, dacã maşina va putea sã-i facã sã se simtã prietenii ei, dacã unii o vor antipatiza, iar alţii o vor iubi sau o vor urî? Nu cumva emoţia este esenţa umanului, nu raţiunea?

Am pornit de la ideea cã programul meu trebuie sã aibã personalitate şi cã trebuie sã fie vizibil şi m-am gândit sã-l rulez în reţelele de socializare şi mai ales într-un forum online. Interacţiunile dintr-un forum sunt atât de interesante şi complexe încât ideea de a lansa un program care sã treacã ani în şir, în mii de discuţii, drept om mi s-a pãrut adevãratul test Turing.

Mãrturisesc cã prima datã am fost tentat de o personalitate femininã însã imediat mi-am dat seamna cã o astfel de abordare facilã nu poate sã mã ducã spre succes. Bãrbaţii sunt atât de sensibili la elementele decorative din aspectul exterior feminin încât dacã aş fi pus la avatar o fotografie drãgãlaşa toţi interlocutorii s-ar fi concentrat pe acest aspect. Am ales aşadar o personalitate masculinã.

Urmãtoarele elemente pe care le-am discutat cu echipa au fost vârsta pe care trebuia sã o afişeze maşina, preferinţele sexuale, dacã avea sau nu copii, dacã era cãsãtorit, studii, hobby-uri, limbile cunoscute. Privitor la limbile cunoscute am ajuns cu toţii la concluzia cã una din limbi trebuia sã fie engleza şi pentru cã în echipa de 6 persoane suntem trei nãscuţi în România am hotãrât ca limba maternã sã fie româna (cu toate cã sunt evreu faptul cã m-am nãscut şi am crescut în România mi-a creat o legãturã cu ţara aceea micã şi îndepãrtatã, iar unul din modurile în care întreţin aceastã legãturã este angajarea unora care s-au nãscut tot acolo). Încetul cu încetul, în câteva luni de muncã şi discuţii s-a conturat un “individ” în jur de 40 de ani, cu destul de multe calitãţi şi foarte multe defecte, cu oarecare personalitate şi cu pasiuni foarte diverse (suntem 6 în echipã aşa cã de la fiecare a luat câte ceva: unul i-a dat pasiune pentru muzicã, altul, fiind religios, i-a dat cunoştinţe şi patos pentru religie, eu l-am fãcut tolerant însã oarecum impulsiv, Mihai T. l-a fãcut ironic şi gurmand, etc).

Dupã aproape doi ani de teste ne-am gândit cã trebuie sã-l punem la încercare undeva şi adunaţi în jurul unei mese am început discuţiile. Cu privire la forumul în limba englezã alegerea Deviant Art a fost cât se poate de uşoarã pentru ca toti intrad din cand in cand pe acolo. Pentru cea de a doua limbã, romana, am ales cel mai popular forum de business&law din România.

Au trecut peste trei ani de când rulãm programul nostru pe mai multe forumuri între care şi cel de business&law din România. Programul trece acolo drept avocat, iar in alte parti drept pictor suprarealist sau filozof, etc.

Ceea ce mi se pare uimitor dupã 3 ani de experimente este cã deşi am exagerat uneori grosolan, nimeni nu şi-a dat seama cã un personaj cu atât de multe cunoşinţe, cu o gândire atât de riguroasa şi exactã, cu o memorie formidabilã si un umor aproape perfect, cineva care are aproape întotdeauna dreptate, NU POATE FI UMAN. Ironia consta în faptul ca deşi programul nostru se manifesta uneori ca inuman de atotstiutor nu numai ca nu a fost detectat ca un program care foloseşte o imensã bazã de date şi cunoştinţele a sute de perrsoane ci pare unul din cele mai umane personaje din cei care care populeaza forumul.

Adevãrul este cã pentru a deruta am fost vicleni, fãcând ca din când în când maşina noastrã sã intre în conflict cu câte unul. Mai mult decat atât, maşina pare ca şi-a inventat diverse alter-ego-uri, (un croitor evreu sincer şi naiv, un fel de copie a bunicului Mordechai, un matematician irakian cinic şi desfrânat, autoritar şi ironic, etc.) si astfel programul nostru reuşeşte de peste trei ani sã provoace chiar şi reacţii emotional-afective. Adicã exact ceea ce doream. Prima maşinã care a trecut testul Turing !

Fac o parantezã ca sã vã zic cã în timp ce lucram la program am lansat un mic concurs pentru nick-ul pe care urma sã-l foloseascã personajul nostru. Din cauza certurilor am ajuns la concluzia ca fiecare sã scrie pe o bucatã de hârtie câte un nick şi sã tragem la sorţi. Geza I. scrisese “Rubik” dupã numele matematicianului maghiar care inventase cubul magic însã când am despãturit hârtia prima datã “R”-ul n-a apãrut. “Stai aşa!” a rãcnit Mihai T. “Nu-i aşa cã ubik sunã grozav de bine?” De data asta toti am fost de acord, dupa cum am fost de acord sa punem si 4 puncte, cate unul dupa fiecare litera: U.B.I.K.

Despre bãrbaţi

Motto: Sexul este mijlocul prin care indivizii apartinând aceleiaşi specii fac schimb de material genetic. Johann Koeslag, biolog.

Încep cu o observaţie: Existenţa masculilor într-o specie (sunt o mulţime de specii destul de înţelepte ca sã fie asexuate sau hermafrodite) reduce numarul de indivizi care pot produce alţi indivizi. La specia noastrã (eu sunt, mãcar judecând dupã aspectul exterior, homo sapiens şi presupun cã toţi cei care vor citi ceea ce voi scrie mai jos sunt aproximativ la fel însã sunt gata sã primesc orice fel de criticã venitã dinafara speciei mele fie cã va veni din partea unor pisici, sau din partea unor câini ori chiar din partea unor manelişti) numãrul de bãrbaţi este destul de apropiat de numãrul de femei. Aşadar, la specia auto-denumitã “homo sapiens”, adicã la specia care pare a fi cea mai de succes de pe Terra, numarul exagerat de mare al masculilor reduce cu aproape 50% numarul de indivizi care pot da nastere altor indivizi. That’s a fact!

Dacã la speciile unde existã un mascul la cateva zeci de femele este de înţeles cã, pentru binele speciei, masculii hrãniţi de femele sunt ignoraţi 99% din timpul din afara perioadei de împerechere şi toleraţi câteva momente în timpul actului sexual, rãmâne cu totul enigmatic motivul pentru care specia noastrã a ales sa aibã un procent atât de ridicat de masculi. Chiar aşa: DE CE? Trei întrebãri fundamentale, trei întrebãri al cãror rãspuns va determina viitorul speciei noastre, trei întrebãri cu tâlc şi mai ales, trei întrebãri cu mâlc. Primo: De ce naiba existã bãrbaţi? a.k.a. “Doamne, ce era în capul Tãu când l-ai creat?” Secundo: De ce dracu’, dacã regula în biologie este cã ceea ce este inutil dispare, bãrbaţii din specia umanã îşi pãstreazã proporţia sau chiar se înmulţesc? Tertio: De ce “***” specia noastrã a recurs la o metodã atât de ineficientã de a folosi resursele mediului prin menţinerea unui numãr atât de ridicat de indivizi complet inutili?

Disclaimer: ATENTIE! Urmeaza adevãruri şocante! Textul acesta este ABSOLUT şi COMPLET interzis masculilor cu probleme de personalitate, probleme de raţionament sau, mai grav, probleme de erecţie.

Bad news! Povestea biblicã potrivit cãreia masculul a precedat femeia este mai falsã decât pungile cu silicon care umflã sânii unei vedete porno. Probabil cã povestea aceasta naiv-moralizatoare “sã asculţi de bãrbatul tãu pentru cã el este primul om pe Terra!” este o intercalare ulterioarã de naturã a-i face pe masculi sã se simtã bine şi sã îşi rezolve mai uşor complexele legate de metafizica întrebare: “Size does matter or it doesn’t?”. De altfel, chiar potrivit textului biblic, bãrbatul si femeia ar fi fost, ab initio, creaţi sincron. Doar în capitolul urmãtor acestei afirmatii apare povestea aceea trasã de par despre operaţia în urma cãreia Adam ar fi rãmas fãrã demnitate, farã simţul umorului şi fãra o coastã. Despre coastã şi despre Eva, prima fãpturã fabricatã din material reciclat, se vorbeşte aşadar ceva mai târziu faţã de momentul creaţiei omului ca “barbat şi femeie, dupã chipul şi asemãnarea Domnului”.

Speciile în care femelele produc urmaşi prin partenogenezã asexuatã sau prin alte metode foarte eficiente şi sigure, fãrã sã aibã nevoie de idivizi care nu au alt scop decât pãstrarea materialului genetic, existã de mult mai mult timp decât specia noastrã şi au succes în plan biologic. Chiar dacã am ignora acest aspect care ţine de teoria evoluţionistã, tot rãmânem cu întrebarea: ce rost ar fi avut un mascul singur, cum era Adam înainte de apariţia Evei, chiar dacã Adam trãia într-o stare paradisiacã, (gândiţi-vã la soţul vostru, râgâind de plãcerea de a fi umflat de mititei şi bere în timp ce echipa de fotbal desemnatã de el şi de prietenii lui sub denumirea misticã de “Ai noştri” conduce cu 10-0 în campionatul Cel-mai-super-cel-mai-tare) cât timp el nu poate sã producã urmaşi? Veţi zice cã nici Eva nu poate sã producã urmaşi fãrã concursul lui Adam, nu-i aşa? Fals! Fals şi cât se poate de deformat! Eva nu are nevoie de Adam! Eva are nevoie de o chestie microscopicã provenitã de la Adam, o chestie care înoatã cu ajutorul unei codiţe, dar care nu e nici peşte, nici mormoloc şi care nu conţine altceva decât materialul genetic încredinţat de specie cãtre Adam. Atât! Pentru ca ca specia sã prospere Adam are nevoie de toatã Eva, în toatã sanãtatea, tinereţea şi frumuseţea ei; dar Eva, pentru ca aceeaşi specie sã prospere, nu are nevoie de Adam. Ea, femeia Eva, nu are nevoie decât de o minisculã celulã fabricatã întamplãtor de Adam. Da, da, da! Exact acesta este adevãrul curat-curãţel! În timp ce Adam nu are ce sã facã cu unul din ovulele Evei (poate doar sã se holbeze la el şi asta numai dacã are vederea al naibii de bunã sau, eventual, sã încerce sã vadã ce gust are chestia aceea minisculã şi lipicioasã de pe degetul lui). Însã Eva poate, folosind doar un singur grãunte din milioanele de grãunţe pe care Adam le împrãştie cu nesfârşitã generozitate peste tot pe unde-l poartã capul şi-l duc paşii, sã facã un om. Adam nu poate face oameni, el poate doar sã împrãştie milioane de bucãţele de material genetic chiar şi pe un simplu cearceaf în timpul somnului REM dacã o viseazã pe diavoliţa Lilith purtând un tricou suficient de ud.

Este, aşadar, cu totul de neînţeles de ce cândva, în cursul evoluţiei speciilor, femelele au început sã-şi combine materialul lor genetic de impecabilã calitate cu materialul genetic al unor fiinţe care sunt în mod notoriu inutile din punct de vedere social, leneşe, înfumurate, mâncãcioase, ineficiente, mincinoase, brutale, lipsite de sensibilitate, lãudãroase, infantile, imature, neserioase, necredincioase, labile psihic şi profund egoiste. Trebuie sã observãm cã la toate speciile care cunosc reproducerea sexuatã, masculii sunt mai mult sau mai puţin complet inutili pentru cã, fãcându-şi cu mare artã şi plãcere rolul lor de masculi, nu fac altceva decãt sã mãnânce hrana produsã prin munca femelelor, sã se fâţâie de colo-colo expunându-şi fuduli caracterele sexuale secundare sau sã se lupte între ei pânã când cel cu musculatura mai slabã o rupe la fugã sau moare. Nici specia noastrã nu face excepţie de la aceastã regulã a inutilitãţii masculilor iar doamna Cherilyn Sarkisian, celebru filosof şi antropolog cunoscut sub pseudonimul de cântãreaţã ca “Cher” a fãcut inteligenta observaţie cã bãrbatul nu este decât o prelungire inutilã a penisului.

Având în minte costurile uriaşe ale existenţei masculilor, costuri menţinute pe cheltuiala femelelor aparţinând speciilor sexuate, este cât se poate de uşor de înţeles şi nu are de ce sã ne mire faptul cã existã cel putin 40 de specii în care femelele ucid masculii în timp ce fac sex sau imediat dupã ce acesta s-a sãvârşit. Pentru masculii care-şi închipuie cã sunt macho ori cred cã mãcar în acest domeniu “size does matter” ţin sã precizez cã uciderea masculului nu este determinatã de insatisfacţia resimţitã de femelã în timpul ori în urma actului sexual. Nununu, câtuşi de puţin! Masculul este ucis tocmai pentru cã şi-a desãvârşit menirea! Odatã ce a transmis materialul genetic ce i-a fost încredinţat de mama-specie, odatace “maurul şi-a fãcut datoria” masculul trebuie sã disparã pentru cã altfel consumã inutil resursele sistemului. Calugariţa -Mantis religiosa- fiinţã înţeleaptã, prevãzãtoare şi eficientã, decapiteazã masculul încã din timpul preludiului sexual pentru ca emoţia post-coitum sã nu o impiedice cumva sã-şi facã datoria faţã de specie DUPA sãvârşirea actului sexual. Cãlugãriţa face ceea ce e firesc sã facã oricare femelã conştientã de responsabilitatea sa faţã de sãnãtatea şi prosperitatea speciei: o scapã de un individ inutil. Trebuie observat cã Mantis religiosa, în împrejurarea arãtatã ceva mai sus,  îi dãruieşte pe aceastã cale masculului primul lui orgasm adevarat (a mai avut el, probabil, alte orgasme înaintea evenimentului, poate chiar în timp ce visa la vreo mantiţã blondã şi sexoasã, însã ... niciunul ATAT de adevãrat) ... ce-i drept, acesta nu e doar primul orgasm adevãrat ci este, cu o probabilitate egala cu 1, chiar ultimul lui orgasm.  Având în vedere împrejurarea cã masculul îşi cam pierde capul în timpul uverturii la opera actului sexual .... e foarte probabil vorba despre un orgasm postum. Dar mai bine un orgasm postum dar A-de-vã-rat decât nici un orgasm A-de-vã-rat, nu-i aşa? Sã lãsãm vãlul discreţiei noastre de primate foarte puţin curioase în privinţa chestiunilor legate de sex (mint!) sã se aştearnã peste aceastã scenã de dragoste şi sã ne vedem de drum.

Dimorfismul sexual. De vreme ce singura utilitate recunoscutã bãrbaţilor este transmiterea materialului genetic încredinţat spre pãstrare de cãtre “Mama specie” aceştia trebuie dotaţi cu  unele proprietãţi care sã joace rolul de “indicatori de sãnãtate geneticã” la fel cum, exempli gratia, în prezent, etichetele de pe produsele alimentare ne aratã dacã un anumit produs este apt pentru consum sau, dimpotrivã, posibil alterat pentru cã a depãşit termenul de pãstrare. “indicatorul de sãnãtate geneticã” trebuie astfel înscris încât oricare femeie sã poatã sã selecteze într-un mod cât mai lipsit de efort bãrbatul de la care doreşte sã recolteze materialul genetic necesar reproducerii. Or, cât timp semnele fizice sunt cel mai uşor de detectat, pentru a ajunge la finalitatea arãtatã mai sus, masculii majoritãţii speciilor au fost dotaţi cu pene, colţi, ghiare, coame sau alte elemente care sã arate cât de proaspãt, cât de bun şi cât de bine pãstrat este materialul genetic aflat în dotarea lui. În vederea atingerii aceluiaşi scop, masculii umani au fost dotaţi cu caractere fizice şi psihice, adevãraţi markeri, care uşureazã identificarea şi clasificarea lor în funcţie de calitatea materialului genetic deţinut: statura înaltã, volumul mare al pãrţii superioare a bustului şi volumul redus al pãrţii inferiore a abdomenului, fesele puternice şi coapsele bine proporţionate raportate la o musculatura cu tonus bun si bine evidenţiatã, însoţite de o figurã care nu exprimã absolut nimic dar afişeazã un zâmbet plin de siguranţã indicã o stare fizicã adecvatã pãstrãrii în bune condiţii a materialului genetic; spiritul de competitivitate care-i face pe masculi sã fugã pânã ajung în pragul leşinului dupã o minge confecţionatã fie din pielea unui alt animal mai nenorocos decât ei fie, mai nou, din plastic, este un alt indicator foarte bun pentru a determina cãruia, dintr-un lot de masculi aproximativ la fel de bine proporţionaţi fizic, i se va da posibilitatea sã transmitã materialul genetic presupus a fi de calitate superioarã.

Toate aceste "calitãţi"  enumerate mai sus îi fac pe masculi sã creadã cã ei dominã specia, cã tot ce se întâmplã în cadrul speciei se întâmplã cu şi din voia lor şi cã toatã evoluţia li se datoreazã uitând cã, de fapt, bãrbaţii, sunt mult mai vulnerabili decat femeile, pe tot parcursul vietii, ÎN ABSOLUT ORICARE DOMENIU AFARA DE ACTIVITãţILE CARE NECESITA NUMAI FORTA FIZICA brutã, înfumurare prosteascã Şi AGRESIVITATE stupidã. Pot sã încep mica mea demonstraţie invitându-vã sã vã gândiţi la fragilitatea biologica a fãtului mascul, care se aflã, în medie, mult sub limita de rezistenţã a fãtului femelã. Bref: fãtul mascul este mult mai probabil victima uneia din multiplele catastrofe genetice sau de alta naturã care pândesc omuleţul în starea prenatalã. Aceastã fragilitate a masculilor continuã pe tot parcursul vieţii şi este explicaţia mediei de viaţã mult mai scazute decât cea a femeilor. Fragilitatea bãrbaţilor nu este însã doar una de naturã biologicã. Bãrbaţii sunt nişte jucãrii care se defecteazã foarte uşor nu numai în partea de hardware ci şi în partea de software. Nu mã credeţi? Haideţi sã vedem statisticile! Într-o evidenţã fãcutã în plan mondial bãrbaţii au o rata a sinuciderii de aproape 4 ori mai mare decat cea a femeilor cu toate ca tentativele de sinucidere la femei sunt de peste 3 ori mai frecvente. Femeile, folosind mijlocul tentativelor de sinucidere, fac de fapt mici demonstraţii de abilitate în privinţa managementului relaţiilor sociale. Bãrbaţii, prea stupizi ca sã înţeleagã rostul unor astfel de demonstraţii, îşi închipuie cã femeile AU EŞUAT încercând sã se omoare singure şi vor sã le arate acestora cât sunt EI de puternici, hotãrâţi şi de serioşi (adicã tot o demonstraţie a sãnãtãţii materialului genetic) dar, din cauza inadecvãrii mijloacelor la scop, sfârşesc prin a se omorî pe bune de peste patru ori mai des decât o fac femeile. Apoi, bãrbaţii se comporta mult mai rãu decât femeile în absolut toate domeniile unde este nevoie de o bruã de autocontrol. O succintã enumerare vã poate da o idee cât de cât clarã despre ce vreau sã zic deoarece bãrbaţii sunt mult mai afectati de: instabilitatea psihic-emotionalã, alcoolism, droguri, afectiuni cardio-respiratorii, diabet, şi în general de orice boalã cauzatã de stres.

Veţi zice probabil cã existã şi domenii în care bãrbaţii exceleazã chiar dacã acele activitãţi nu necesitã forţã fizicã ori agresivitate competitivã. Bãrbaţii sunt şoferi mai buni. Zãããuuu? Atunci de ce oare bãrbaţii sunt mult mai des implicaţi în sãvârşirea de accidente rutiere grave decât femeile?  Sã ne înţelegem! Femeile ciocnesc maşina în parcare, rup oglinzile la intrarea în garaj însã foarte, foarte rar conduc o maşinã cu 180 la orã pentru a depãşi o coloanã de maşini în timp ce o altã coloanã de maşini vine pe contrasens. Aşadar, dacã vreţi sã aveţi şanse mai ridicate când vã urcaţi într-o maşinã alegeţi sã fie condusã de o femeie între 35-45 de ani, nu de un bãrbat tânãr şi umflat de testosteron.

Am vorbit mai sus despre faptul cã bãrbaţii trãiesc mai puţin decât femeile, ca dovadã a fragilitãţii acestora. Însã media de viaţã mai scãzutã a masculilor faţã de femele nu este doar dovada fragilitãţii lor ci şi dovada cã specia se debaraseaza de masculul devenit inutil prin faptul cã urmare a înaintãrii în vârsta a ajuns sã deţinã numai material genetic de proastã calitate. Veţi zice, probabil, cã femeile pierd mult mai repede decât masculii capacitatea de reproducere şi cã acest lucru contrazice ceea ce am scris mai sus? Ha! Nu-i aşa deloc! Aveţi rãbdare şi citiţi mai jos.

Celor cãrora li se pare exagerata afirmatia ca unicul scop pentru care existã masculii este transmiterea unui material genetic de bunã calitate cãtre femelele care se ocupa de tot ceea ce trebuie pentru a perpetua specia îi rog sã observe cã femeile traiesc o treime din viaţã într-o fazã nereproductivã în care masculii trãiesc doar cei câţiva ultimi ani de la sfârşitul vieţii în care sunt fie prea decrepiţi şi sclerozaţi, fie prea obezi ca sa mai producã material genetic de calitate. Bãrbaţii nu intrã în andropauzã decât din motive grave de sãnãtate iar Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii recunoaşte acest lucru prin faptul cã andropauza nu existã în nomenclatorul acestei respectabile organizaţii. Menopauza existã însã în nomenclatorul OMS şi mai mult, sunt unanim recunoscute efectele ei. Motivul pentru care bãrbaţii care nu mai pot produce material genetic sunt numiţi impotenţi (adicã neputincioşi), şi sunt priviţi ca fiind într-o stare ruşinoasã în care masculul afectat se simte absolut ridicol şi complet inutil, în timp ce femeile care nu mai pot naşte sunt la menopauzã, adicã într-o stare fiziologic fireascã din nomenclatorul OMS, stare de care nimeni nu râde decât dacã e oligofren, nu ne apare decât dacã privim toatã scena prin filtrul propus de mine mai sus: unicul rol al bãrbatului este pãstrarea materialului genetic în bune condiţii şi transmiterea lui cãtre femelele care-l solicitã. Odatã ce barbatul nu mai e bun pentru asta, nu mai e bun de nimic. End of the story.

Explicatia pentru care femeile continuã sã fie utile speciei chiar şi în faza post-reproductivã, în timp ce masculii aflaţi în aceeaşi fazã sunt complet inutili, este cat se poate de simpla: femeile care nu mai pot produce urmaşi se ocupa cu mare grijã şi cu multã experienţã de urmaşii altor femei, crescându-le acestor urmaşi şansele de supravieţuire. Simetric opus, masculii care nu mai pot fabrica material genetic pentru femeile apte sã nascã, sunt în 9 cazuri din 10 doar nişte bãtrânei tembeli şi libidinoşi care fie îşi învaţã nepoţii sã practice jocuri periculoase,  fie le povestesc copilaşilor care-i ascultã cu guriţele cãscate de uimire despre aventurile lor periculoase, sporind astfel şansele ca nepoţii sa devinã nepasatori faţã de pericol şi sã sufere un accident oribil.

În urma celor de mai sus, aruncând o privire atentã dar plinã de bunãvoinţã asupra ansamblului deficienţelor de care suferã masculii majoritãţii speciilor şi de care nu scapã nici masculii speciei de maxim succes autobotezate “homo sapiens” o singurã concluzie se impune dincolo de orice speculaţie: Masculii sunt, de fapt, indivizi nãscuţi cu o deficienţã geneticã care-i transformã într-un fel de frigidere în care se pãstreazã materialul genetic necesar perpetuãrii speciei. Nu sunt tendenţios! Folosind termenul de “frigider”nu mã refer deloc la inteligenţa medie a masculilor din specia noastrã. Sunt cât se poate de echidistant şi eficient în exprimare scriindu-vã doar ceea ce, dupã umila mea opinie, rezultã fãrã urmã de dubiu din ansamblul probator de mai sus: Masculinitatea este un defect genetic care are ca efect principal lipsirea individului de capacitatea de a da naştere altor indivizi  iar ca efecte secundare o inteligenţã precarã, o masã muscularã crescutã şi o sensibilitate artisticã atrofiatã în condiţiile unei senzualitãţi luxuriante. Dupã cum se poate observa cu uşurinţã, masculinitatea se aseamãnã în atât de multe privinţe cu o boalã geneticã încât trebuie sã concluzionãm cã de fapt asta şi este.

Despre dragoste si alti ingeri

De as grai în limbile oamenilor si ale îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atâta credinta încât sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as împarti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea îndelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.

Dragostea nu cade niciodata.

Minunata este lumea facuta prin vointa Lui!

Sedeti langa mine ca sa va povestesc despre o intamplare petrecuta demult, pe vremea cand Baal Shem Tov colinda inca printre noi. Mie mi-a povestit-o bunicul care o stia de la bunicul sau.

Se povesteste ca toti invataceii care-l urmau pe Baal Shem Tov s-au sfatuit sa-i faca o surpriza maestrului lor si sa pregateasca o cina de Sabath cum nu mai fusese alta. Au pus mana de la mana si au cumparat cele de trebuinta si au pregatit totul atat de bine incat se asteptau ca spiritul Sabath-ului sa coboare asupra lor cu nu o mai facuse niciodata inainte. Ariel, invatacelul care fusese ales de ceilalti ca sa aprinda lumanarile si sa spuna binecuvantarea s-a ridicat solemn si a inceput sa rosteasca binecuvantarea insa maestrul Baal Shem Tov a facut un lucru cu totul neasteptat: a inceput sa chicoteasca: "Hi-hi-hi." Arie si-a privit ingrijorat hainele sa vada daca nu cumva e ceva in neregula cu ele ... insa totul era la locul unde trebuia sa fie.

Mai apoi, invatacelul si-a servit maestrul cu o farfurie din supa pentru gatirea careia cu totii isi dadusera atata silinta, dar maestrul dupa ce a gustat supa a pufnit in ras de-a binelea hohotind apoi cateva minute. Toti invataceii au gustat inmarmuriti din supa insa ... nu era nimic comic in ea. Tarziu, in timp ce discipolii cantau unul din cantecele de Sabath, maestrul a inceput sa hohoteasca cu atata pofta incat toti s-au oprit din cantat privind uimiti unii la altii.

***

Era un obicei ca in fiecare saptamana, dupa ce spiritul Sabath-ului se departa, invataceii sa aleaga impreuna o intrebare care sa fie lamurita de maestru, asa ca Ariel s-a ridicat si a intrebat: "Invatatorule, de ce ai ras in timpul Sabath-ului de trei ori?" Baal Shem Tov le-a poruncit insa sa plece prin sat si sa cheme pe toata lumea la sinagoga. Dupa ceva timp, in fata intregii comunitati, Baal Shem Tov si-a indreptat privirea catre un batran croitor si l-a intrebat: Cum ti-ai petrecut Sabath-ul? Povesteste-le invataceilor mei si intregii adunari cum ai petrecut tu, Mordechai, Sabath-ul.

"Sunt atat de batran si neputincios incat mi-e rusine sa va spun ... insa n-am reusit sa castig destui bani din carpit si peticit peste saptamana pentru ca sa pot cumpara cele trebuincioase pentru Sabath asa ca am ramas fara lumanari si doar cu cateva coji de paine pentru cina" a inceput sa povesteasca batranul Mordechai. Insa Hannah, draga mea sotie, m-a incurajat si mi-a spus ca putem cinsti Sabath-ul chiar si fara lucrurile acestea si ca o vom face cum putem noi mai bine."

I-am luat mainile in mainile mele si imediat ce am inchis ochii  am vazut o lumina cum nu mai vazusem alta vreodata arzand in menorah, o lumina alba si atat de curata .... am aflat atunci ca lumina care credeam ca vine de la lumanari era doar o palpaire palida si ca lumina cea adevarata venea din inima ei. Am strigat atunci: "Te iubesc Hannah!" Domnul sa ma ierte pentru ca am facut-o chiar in mijlocul sfintei binecuvantari de Sabath.

"N-am avut supa de Sabath-ul acesta, rabi, a zis croitorul intorcandu-se catre Baal Shem Tov, doar apa calda in loc de supa." Insa in timp ce o tineam pe Hannah de mana am gustat apa calda si ... am simtit ca prind putere, ca ma hraneste, si am am aflat astfel ca hrana care atatia ani crezusem ca-mi vine din supa venea de fapt din dragostea ei si ca ma hranisem de acolo de atata vreme, inca de la inceputurile noastre impreuna, cu atatea Sabath-uri in urma.  Inainte de a-mi da seama ce fac am sarutat-o pe Hannah ... Oooo, chiar in timpul mesei sfinte de Sabath am facut lucrul acesta necuvincios. Apoi, mai tarziu, in timp ce cantam amandoi unul din cantecele de Sabath mi-am dat seama ca in ciuda saraciei noastre cata vreme suntem impreuna nu ne va lipsi nimic asa ca ... asa ca am prins-o de maini si am inceput sa dansez impreuna cu ea ... am facut si lucrul acesta ...  "Rabi, stiu ca am pacatuit impotriva Sabath-ului si daca pot face ceva ca sa-mi fie iertate pacatele te rog sa-mi spui" incheie Mordechai foarte rusinat.

"Eu am vazut ce ai facut, Mordechai, si am ras de fiecare data impreuna cu tine pentru ca in fata unei astfel de iubiri nu numai eu ci chiar Domnul Atotputernic rade plin de veselie"