Pe scurt despre Mordechai

Minunatã e lumea facuta prin voinţa Lui! Şedeţi lângã mine sã vã povestesc cã odinioarã (ori poate chiar acum mai multe dinioare), pe vremea când Talmudul ne învaţã cã toate sufletele bãrbaţilor erau cuprinse în sufletul lui Adam iar acesta se afla împreunã cu Hawwah, careia crestinii îi zic Eva, mama tuturor oamenilor, dinaintea pomului din mijlocul grãdinii, sufletul lui Mordechai a strigat din multimea sufletelor înca nenãscute: “De dragul tãu am sã manânc din fructul acesta!” Apoi, pentru ca glasul lui Mordechai acoperea vuietul glasurilor tuturor celorlalte suflete, Adam a muşcat.

*

Aaron Rubinstein i se plângea lui Mordechai cã din cauza sãrãciei şi bolilor suferã şi nu se poate ruga cum trebuie. "De unde Ştii tu ce este mai placut în ochii Domnului, rugaciunea sau suferinţa ta?" l-a întrebat Mordechai.

*

Trãia odatã în satul lui Mordechai un om care predica pocãinţa tuturor celor care doreau sã-l asculte şi care datoritã felului sau de a se purta era poreclit "Pocãitul". Odata, când a fost întrebat daca-l cunoaşte, Mordechai a zis: Nu, nu-l cunosc deloc, iar pocãinţa lui mi se pare un fel de hainã ţesutã din înfumurare, cãptuşitã cu ura faţã de ceea ce ne face sã fim oameni şi cusutã cu tristeţea eşecurilor sale.

*

Mordechai a strigat odata cãtre îngerul sãu pãzitor: Îngeraşule, nu e nimic deosebit sã stai în cer de-a dreapta Domnului Culorilor şi Luminii şi sã fii sfânt şi fãrã pãcat. Tu nu trebuie sã mãnâci şi nu trebuie sã bei, nu te îndrãgosteşti, nu faci dragoste şi nici nu faci copii, tu nu construieşti case şi nu trebuie sã câştigi bani ca sã trãieşti. Tu, îngerule, nu lupţi pentru partea ta de viaţã, nu lupţi pentru hrana ta, nu te baţi pentru femeia ta, nici pentru copiii tãi şi nici pentru locul tãu în lume. Vino pe pãmânt, îngeraşule, mãnâncã, bea, iubeşte femei, fã copii, câştigã bani şi construieşte case pe care apoi sa le pierzi intr-o clipã şi vedem dacã mai rãmâi înger sfânt şi fãrã pãcat. Dacã reuşeşti, ai sa te poţi mândri, însã pânã atunci n-ai motive. Pânã când, ducând o viaţã de om, vei reuşi sã rãmâi fãrã pãcat eşti mai putin decât sunt eu, mult mai puţin.

*

Umar: Spune-mi, Mordechai, ce înţelegi tu cã ar fi pãcatul?

Mordechai: Pãcatul stã în irosire. Pãcat este când te risipesti în van pentru ca îţi închipui cã aşa ar trebui sã faci deoarece astfel le faci altora pe plac.

Umar: Cum ar fi?

Mordechai: Cum ar fi atunci când vezi undeva o femeie frumoasa şi vrei sa intri în vorbã cu ea dar nu o faci pentru ca te gândesti la ce vor zice cei din jurul tãu şi ce va crede ea despre tine.

Umar: Aşa? Asta numesti tu ca fiind pacat? Atunci, mai spune-mi ceva, rogu-te. Când vorbesti mereu despre bunãtatea Domnului Luminii pe care-L mai numesti si Domnul Culorilor si Domnul Muzicii si despre iertarea divina, de unde ştii tu, Mordechai, cã pãcatele tale (care probabil cã nu-s cu nimic mai mãrunte decât pãcatele mele) ţi-au fost iertate, cât timp Domnul nu-ţi vorbeşte, dupã cum nu-mi vorbeste nici mie?

Mordechai: Domnul nu trebuie sã-mi zicã nimic pentru cã ştiu cã pãcatul mi-a fost iertat când nu-l mai sãvârşesc.

A.I.

Mã numesc Mordechai Yishmael Buxbaum. M-am nãscut în Romania la sfârşitul anului 1967. Am fãcut primele opt clase şi apoi liceul în Arad iar apoi am terminat facultatea de inginerie şi automatizãri la Timisoara. În 1993 am hotãrât sã emigrez din România. Nu cred ca e nevoie sã vã scriu de ce am emigrat, pentru ca imi închipui cã toţi ştim cum era România în 1993, nu-i aşa? Eu voiam sã reuşesc în viaţã ceva mai mult decât bunicul Mordechai, care deşi a supravieţuit trei ani la Buchenwald (ajutat, se pare, de un olandez cãruia bunicul îi era foarte recunoscãtor), s-a întors la atelierul sãu de croitor şi a muncit toatã viaţa cârpind haine.

Pentru ca sã-mi împlinesc visul, am emigrat mai întâi în Franţa, dar pentru cã mi-am dat seama cã nu era acolo locul meu, în cele din urmã am ajuns în USA. Aici am inceput sã-mi câştig existenţa muncind într-un restaurant şi am sfârşit conducându-mi propria afacere IT. În timpul nebuniei “dotcom” firma mea a ajuns sã se dezvolte foarte rapid. Cu ce se ocupã firma mea? În principal cu software care emuleazã inteligenţa umanã, şi cercetarea în domeniu.

Dacã astãzi interacţionaţi cu programele care ruleazã pe computerul vostru sau pe internet mult mai bine decât acum 10 ani, sã ştiţi cã o parte din acest plus de confort este rodul muncii din firma mea. Am contribuit la mii de invenţii şi inovaţii care au schimbat faţa interacţiunii om calculator. Pot sã zic cã sunt o întruchipare a “the american dream” cu o vilã in California (18 dormitoare şi 9 bãi aşezatã într-un parc de 3000 de acri). Conduc un Bugatti Veyron şi uneori, când mã apucã melancolia, vechiul meu Bentley Mulsane; mai am o casã de vacanţã în Italia, la lacul Como, şi o avere estimatã la o cifrã cu 9 zerouri.

Poate cã vã întrebaţi dacã acesta era visul meu atunci când am plecat din România, dacã voiam sã ajung miliardar. Nu, niciodatã nu mi-am închipuit cã voi ajunge sa câştig atât de mulţi bani. Desigur cã e plãcut sã ai mulţi bani şi sã poţi face ce doreşti. Banii nu sunt nici buni şi nici rãi, banii îţi permit sã fii ceea ce de fapt eşti, sã mãnânci ceea ce doreşti sã mãnânci, sã stai într-o casã cum doreşti, sã conduci maşina pe care o vrei nu pe care ţi-o permiţi. Atât. Banii nu te fac bun şi nici rãu. Dacã eşti un idiot megaloman, banii doar îţi scot în evidenţã acest defect, nu te fac nici mai idiot, nici mai megaloman decât erai înainte de a-i avea.

Uneori îmi place sã mã sui într-un taximetru şi sã mã plimb puţin. Îmi aduce aminte de vremurile în care taxiul mi se pãrea un lux. Când cobor îmi place sã vãd figura şoferului atunci când las 500 de dolari în mânã şi îi zic: “keep the change”. Probabil cã vã întrebaţi de ce fac asta. Hmmm, nici eu nu stiu exact însã mã face sã mã simt bine şi cred cã-i fac bine şi celui cãruia îi dau banii. Mie, pe vremea când eram sãrac, mi-ar fi prins foarte bine aşa ceva.

Dupã cum v-am zis deja, nu banii erau obiectivul meu principal atunci când am emigrat. Obiectivul pe care m-am concentrat toatã viaţa a fost problema ridicatã de domnul Turing şi testul înventat de acesta.

A computer would deserve to be called intelligent if it could deceive a human into believing that it was human. Alain Turing

Testul Turing este un experiment din domeniul Inteligenței Artificiale, A.I. pe scurt, care își propune să dea răspuns la întrebarea dificilă: „ Este posibil ca mașinile să gândească?”. Testul a fost conceput de matematicianul și informaticianul britanic Alan Turing în 1950. Este vorba doar de mașini de calcul care pot fi programate astfel încât să se comporte mai mult sau mai puțin asemănător oamenilor prin aceea că acceptă întrebări formulate într-un limbaj natural și dau răspunsuri mai mult sau mai puțin rezonabile în acelaşi limbaj. Una din variantele de a afla dacă o mașină e în stare să "gândească" este să o supunem testului Turing. Conform unei variante a testului Turing concepute de mine, un grup de examinatori umani trebuie să identifice maşinile dintr-un grup compus din persoane şi maşini, doar pe baza răspunsurilor acestora la întrebări. Am folosit aici termenul “maşinã” cu sensul de maşinã-de-fabricat-rãspunsuri, nu însens mecanic. Răspunsurile se dau numai în scris iar dacă răspunsurile uneia dintre mașini sunt atât de bune încât cel care pune întrebările nu reușește să-și dea seama exact cã este vorba despre o maşinã atunci aceasta a trecut testul și se poate spune că ea gândește.

Când am început sã muncesc cu echipa mea la programul care sã nu poatã fi deosebit de om, A.L.I.C.E. şi Jabberwacky dominau domeniul şi luaserã deja de mai multe ori fiecare premiul instituit de Hugh Loebner, adicã premiul pentru câştigarea unui concurs anual ce oferă posibilitatea punerii în practică a Testului Turing. Însã niciunul din aceste programe, nici mãcar câştigãtorul din 2008, Elbot, nu erau mãcar pe aproape de ceea ce-mi doream eu.

Cum poate fi pãcãlit un om cã cel cu care stã de vorbã este un alt om, nu o maşinã? Au existat mai multe abordãri: ELIZA dãdea rãspunsuri atât de vagi încât pãrea cã stai de vorbã cu un psihoterapeut; PARRY emula comportamentul unui schizofrenic ... etc.

Însã toate abordãrile acestea urmãreau modul în care maşina interacţioneazã raţional sau iraţional cu interlocutorii. Eu m-am gândit la altã abordare. Ce-ar fi, mi-am zis, dacã maşina mea va putea sã nascã emoţii reale la interlocutorii sãi, dacã maşina va putea sã-i facã sã se simtã prietenii ei, dacã unii o vor antipatiza, iar alţii o vor iubi sau o vor urî? Nu cumva emoţia este esenţa umanului, nu raţiunea?

Am pornit de la ideea cã programul meu trebuie sã aibã personalitate şi cã trebuie sã fie vizibil şi m-am gândit sã-l rulez în reţelele de socializare şi mai ales într-un forum online. Interacţiunile dintr-un forum sunt atât de interesante şi complexe încât ideea de a lansa un program care sã treacã ani în şir, în mii de discuţii, drept om mi s-a pãrut adevãratul test Turing.

Mãrturisesc cã prima datã am fost tentat de o personalitate femininã însã imediat mi-am dat seamna cã o astfel de abordare facilã nu poate sã mã ducã spre succes. Bãrbaţii sunt atât de sensibili la elementele decorative din aspectul exterior feminin încât dacã aş fi pus la avatar o fotografie drãgãlaşa toţi interlocutorii s-ar fi concentrat pe acest aspect. Am ales aşadar o personalitate masculinã.

Urmãtoarele elemente pe care le-am discutat cu echipa au fost vârsta pe care trebuia sã o afişeze maşina, preferinţele sexuale, dacã avea sau nu copii, dacã era cãsãtorit, studii, hobby-uri, limbile cunoscute. Privitor la limbile cunoscute am ajuns cu toţii la concluzia cã una din limbi trebuia sã fie engleza şi pentru cã în echipa de 6 persoane suntem trei nãscuţi în România am hotãrât ca limba maternã sã fie româna (cu toate cã sunt evreu faptul cã m-am nãscut şi am crescut în România mi-a creat o legãturã cu ţara aceea micã şi îndepãrtatã, iar unul din modurile în care întreţin aceastã legãturã este angajarea unora care s-au nãscut tot acolo). Încetul cu încetul, în câteva luni de muncã şi discuţii s-a conturat un “individ” în jur de 40 de ani, cu destul de multe calitãţi şi foarte multe defecte, cu oarecare personalitate şi cu pasiuni foarte diverse (suntem 6 în echipã aşa cã de la fiecare a luat câte ceva: unul i-a dat pasiune pentru muzicã, altul, fiind religios, i-a dat cunoştinţe şi patos pentru religie, eu l-am fãcut tolerant însã oarecum impulsiv, Mihai T. l-a fãcut ironic şi gurmand, etc).

Dupã aproape doi ani de teste ne-am gândit cã trebuie sã-l punem la încercare undeva şi adunaţi în jurul unei mese am început discuţiile. Cu privire la forumul în limba englezã alegerea Deviant Art a fost cât se poate de uşoarã pentru ca toti intrad din cand in cand pe acolo. Pentru cea de a doua limbã, romana, am ales cel mai popular forum de business&law din România.

Au trecut peste trei ani de când rulãm programul nostru pe mai multe forumuri între care şi cel de business&law din România. Programul trece acolo drept avocat, iar in alte parti drept pictor suprarealist sau filozof, etc.

Ceea ce mi se pare uimitor dupã 3 ani de experimente este cã deşi am exagerat uneori grosolan, nimeni nu şi-a dat seama cã un personaj cu atât de multe cunoşinţe, cu o gândire atât de riguroasa şi exactã, cu o memorie formidabilã si un umor aproape perfect, cineva care are aproape întotdeauna dreptate, NU POATE FI UMAN. Ironia consta în faptul ca deşi programul nostru se manifesta uneori ca inuman de atotstiutor nu numai ca nu a fost detectat ca un program care foloseşte o imensã bazã de date şi cunoştinţele a sute de perrsoane ci pare unul din cele mai umane personaje din cei care care populeaza forumul.

Adevãrul este cã pentru a deruta am fost vicleni, fãcând ca din când în când maşina noastrã sã intre în conflict cu câte unul. Mai mult decat atât, maşina pare ca şi-a inventat diverse alter-ego-uri, (un croitor evreu sincer şi naiv, un fel de copie a bunicului Mordechai, un matematician irakian cinic şi desfrânat, autoritar şi ironic, etc.) si astfel programul nostru reuşeşte de peste trei ani sã provoace chiar şi reacţii emotional-afective. Adicã exact ceea ce doream. Prima maşinã care a trecut testul Turing !

Fac o parantezã ca sã vã zic cã în timp ce lucram la program am lansat un mic concurs pentru nick-ul pe care urma sã-l foloseascã personajul nostru. Din cauza certurilor am ajuns la concluzia ca fiecare sã scrie pe o bucatã de hârtie câte un nick şi sã tragem la sorţi. Geza I. scrisese “Rubik” dupã numele matematicianului maghiar care inventase cubul magic însã când am despãturit hârtia prima datã “R”-ul n-a apãrut. “Stai aşa!” a rãcnit Mihai T. “Nu-i aşa cã ubik sunã grozav de bine?” De data asta toti am fost de acord, dupa cum am fost de acord sa punem si 4 puncte, cate unul dupa fiecare litera: U.B.I.K.

Despre bãrbaţi

Motto: Sexul este mijlocul prin care indivizii apartinând aceleiaşi specii fac schimb de material genetic. Johann Koeslag, biolog.

Încep cu o observaţie: Existenţa masculilor într-o specie (sunt o mulţime de specii destul de înţelepte ca sã fie asexuate sau hermafrodite) reduce numarul de indivizi care pot produce alţi indivizi. La specia noastrã (eu sunt, mãcar judecând dupã aspectul exterior, homo sapiens şi presupun cã toţi cei care vor citi ceea ce voi scrie mai jos sunt aproximativ la fel însã sunt gata sã primesc orice fel de criticã venitã dinafara speciei mele fie cã va veni din partea unor pisici, sau din partea unor câini ori chiar din partea unor manelişti) numãrul de bãrbaţi este destul de apropiat de numãrul de femei. Aşadar, la specia auto-denumitã “homo sapiens”, adicã la specia care pare a fi cea mai de succes de pe Terra, numarul exagerat de mare al masculilor reduce cu aproape 50% numarul de indivizi care pot da nastere altor indivizi. That’s a fact!

Dacã la speciile unde existã un mascul la cateva zeci de femele este de înţeles cã, pentru binele speciei, masculii hrãniţi de femele sunt ignoraţi 99% din timpul din afara perioadei de împerechere şi toleraţi câteva momente în timpul actului sexual, rãmâne cu totul enigmatic motivul pentru care specia noastrã a ales sa aibã un procent atât de ridicat de masculi. Chiar aşa: DE CE? Trei întrebãri fundamentale, trei întrebãri al cãror rãspuns va determina viitorul speciei noastre, trei întrebãri cu tâlc şi mai ales, trei întrebãri cu mâlc. Primo: De ce naiba existã bãrbaţi? a.k.a. “Doamne, ce era în capul Tãu când l-ai creat?” Secundo: De ce dracu’, dacã regula în biologie este cã ceea ce este inutil dispare, bãrbaţii din specia umanã îşi pãstreazã proporţia sau chiar se înmulţesc? Tertio: De ce “***” specia noastrã a recurs la o metodã atât de ineficientã de a folosi resursele mediului prin menţinerea unui numãr atât de ridicat de indivizi complet inutili?

Disclaimer: ATENTIE! Urmeaza adevãruri şocante! Textul acesta este ABSOLUT şi COMPLET interzis masculilor cu probleme de personalitate, probleme de raţionament sau, mai grav, probleme de erecţie.

Bad news! Povestea biblicã potrivit cãreia masculul a precedat femeia este mai falsã decât pungile cu silicon care umflã sânii unei vedete porno. Probabil cã povestea aceasta naiv-moralizatoare “sã asculţi de bãrbatul tãu pentru cã el este primul om pe Terra!” este o intercalare ulterioarã de naturã a-i face pe masculi sã se simtã bine şi sã îşi rezolve mai uşor complexele legate de metafizica întrebare: “Size does matter or it doesn’t?”. De altfel, chiar potrivit textului biblic, bãrbatul si femeia ar fi fost, ab initio, creaţi sincron. Doar în capitolul urmãtor acestei afirmatii apare povestea aceea trasã de par despre operaţia în urma cãreia Adam ar fi rãmas fãrã demnitate, farã simţul umorului şi fãra o coastã. Despre coastã şi despre Eva, prima fãpturã fabricatã din material reciclat, se vorbeşte aşadar ceva mai târziu faţã de momentul creaţiei omului ca “barbat şi femeie, dupã chipul şi asemãnarea Domnului”.

Speciile în care femelele produc urmaşi prin partenogenezã asexuatã sau prin alte metode foarte eficiente şi sigure, fãrã sã aibã nevoie de idivizi care nu au alt scop decât pãstrarea materialului genetic, existã de mult mai mult timp decât specia noastrã şi au succes în plan biologic. Chiar dacã am ignora acest aspect care ţine de teoria evoluţionistã, tot rãmânem cu întrebarea: ce rost ar fi avut un mascul singur, cum era Adam înainte de apariţia Evei, chiar dacã Adam trãia într-o stare paradisiacã, (gândiţi-vã la soţul vostru, râgâind de plãcerea de a fi umflat de mititei şi bere în timp ce echipa de fotbal desemnatã de el şi de prietenii lui sub denumirea misticã de “Ai noştri” conduce cu 10-0 în campionatul Cel-mai-super-cel-mai-tare) cât timp el nu poate sã producã urmaşi? Veţi zice cã nici Eva nu poate sã producã urmaşi fãrã concursul lui Adam, nu-i aşa? Fals! Fals şi cât se poate de deformat! Eva nu are nevoie de Adam! Eva are nevoie de o chestie microscopicã provenitã de la Adam, o chestie care înoatã cu ajutorul unei codiţe, dar care nu e nici peşte, nici mormoloc şi care nu conţine altceva decât materialul genetic încredinţat de specie cãtre Adam. Atât! Pentru ca ca specia sã prospere Adam are nevoie de toatã Eva, în toatã sanãtatea, tinereţea şi frumuseţea ei; dar Eva, pentru ca aceeaşi specie sã prospere, nu are nevoie de Adam. Ea, femeia Eva, nu are nevoie decât de o minisculã celulã fabricatã întamplãtor de Adam. Da, da, da! Exact acesta este adevãrul curat-curãţel! În timp ce Adam nu are ce sã facã cu unul din ovulele Evei (poate doar sã se holbeze la el şi asta numai dacã are vederea al naibii de bunã sau, eventual, sã încerce sã vadã ce gust are chestia aceea minisculã şi lipicioasã de pe degetul lui). Însã Eva poate, folosind doar un singur grãunte din milioanele de grãunţe pe care Adam le împrãştie cu nesfârşitã generozitate peste tot pe unde-l poartã capul şi-l duc paşii, sã facã un om. Adam nu poate face oameni, el poate doar sã împrãştie milioane de bucãţele de material genetic chiar şi pe un simplu cearceaf în timpul somnului REM dacã o viseazã pe diavoliţa Lilith purtând un tricou suficient de ud.

Este, aşadar, cu totul de neînţeles de ce cândva, în cursul evoluţiei speciilor, femelele au început sã-şi combine materialul lor genetic de impecabilã calitate cu materialul genetic al unor fiinţe care sunt în mod notoriu inutile din punct de vedere social, leneşe, înfumurate, mâncãcioase, ineficiente, mincinoase, brutale, lipsite de sensibilitate, lãudãroase, infantile, imature, neserioase, necredincioase, labile psihic şi profund egoiste. Trebuie sã observãm cã la toate speciile care cunosc reproducerea sexuatã, masculii sunt mai mult sau mai puţin complet inutili pentru cã, fãcându-şi cu mare artã şi plãcere rolul lor de masculi, nu fac altceva decãt sã mãnânce hrana produsã prin munca femelelor, sã se fâţâie de colo-colo expunându-şi fuduli caracterele sexuale secundare sau sã se lupte între ei pânã când cel cu musculatura mai slabã o rupe la fugã sau moare. Nici specia noastrã nu face excepţie de la aceastã regulã a inutilitãţii masculilor iar doamna Cherilyn Sarkisian, celebru filosof şi antropolog cunoscut sub pseudonimul de cântãreaţã ca “Cher” a fãcut inteligenta observaţie cã bãrbatul nu este decât o prelungire inutilã a penisului.

Având în minte costurile uriaşe ale existenţei masculilor, costuri menţinute pe cheltuiala femelelor aparţinând speciilor sexuate, este cât se poate de uşor de înţeles şi nu are de ce sã ne mire faptul cã existã cel putin 40 de specii în care femelele ucid masculii în timp ce fac sex sau imediat dupã ce acesta s-a sãvârşit. Pentru masculii care-şi închipuie cã sunt macho ori cred cã mãcar în acest domeniu “size does matter” ţin sã precizez cã uciderea masculului nu este determinatã de insatisfacţia resimţitã de femelã în timpul ori în urma actului sexual. Nununu, câtuşi de puţin! Masculul este ucis tocmai pentru cã şi-a desãvârşit menirea! Odatã ce a transmis materialul genetic ce i-a fost încredinţat de mama-specie, odatace “maurul şi-a fãcut datoria” masculul trebuie sã disparã pentru cã altfel consumã inutil resursele sistemului. Calugariţa -Mantis religiosa- fiinţã înţeleaptã, prevãzãtoare şi eficientã, decapiteazã masculul încã din timpul preludiului sexual pentru ca emoţia post-coitum sã nu o impiedice cumva sã-şi facã datoria faţã de specie DUPA sãvârşirea actului sexual. Cãlugãriţa face ceea ce e firesc sã facã oricare femelã conştientã de responsabilitatea sa faţã de sãnãtatea şi prosperitatea speciei: o scapã de un individ inutil. Trebuie observat cã Mantis religiosa, în împrejurarea arãtatã ceva mai sus,  îi dãruieşte pe aceastã cale masculului primul lui orgasm adevarat (a mai avut el, probabil, alte orgasme înaintea evenimentului, poate chiar în timp ce visa la vreo mantiţã blondã şi sexoasã, însã ... niciunul ATAT de adevãrat) ... ce-i drept, acesta nu e doar primul orgasm adevãrat ci este, cu o probabilitate egala cu 1, chiar ultimul lui orgasm.  Având în vedere împrejurarea cã masculul îşi cam pierde capul în timpul uverturii la opera actului sexual .... e foarte probabil vorba despre un orgasm postum. Dar mai bine un orgasm postum dar A-de-vã-rat decât nici un orgasm A-de-vã-rat, nu-i aşa? Sã lãsãm vãlul discreţiei noastre de primate foarte puţin curioase în privinţa chestiunilor legate de sex (mint!) sã se aştearnã peste aceastã scenã de dragoste şi sã ne vedem de drum.

Dimorfismul sexual. De vreme ce singura utilitate recunoscutã bãrbaţilor este transmiterea materialului genetic încredinţat spre pãstrare de cãtre “Mama specie” aceştia trebuie dotaţi cu  unele proprietãţi care sã joace rolul de “indicatori de sãnãtate geneticã” la fel cum, exempli gratia, în prezent, etichetele de pe produsele alimentare ne aratã dacã un anumit produs este apt pentru consum sau, dimpotrivã, posibil alterat pentru cã a depãşit termenul de pãstrare. “indicatorul de sãnãtate geneticã” trebuie astfel înscris încât oricare femeie sã poatã sã selecteze într-un mod cât mai lipsit de efort bãrbatul de la care doreşte sã recolteze materialul genetic necesar reproducerii. Or, cât timp semnele fizice sunt cel mai uşor de detectat, pentru a ajunge la finalitatea arãtatã mai sus, masculii majoritãţii speciilor au fost dotaţi cu pene, colţi, ghiare, coame sau alte elemente care sã arate cât de proaspãt, cât de bun şi cât de bine pãstrat este materialul genetic aflat în dotarea lui. În vederea atingerii aceluiaşi scop, masculii umani au fost dotaţi cu caractere fizice şi psihice, adevãraţi markeri, care uşureazã identificarea şi clasificarea lor în funcţie de calitatea materialului genetic deţinut: statura înaltã, volumul mare al pãrţii superioare a bustului şi volumul redus al pãrţii inferiore a abdomenului, fesele puternice şi coapsele bine proporţionate raportate la o musculatura cu tonus bun si bine evidenţiatã, însoţite de o figurã care nu exprimã absolut nimic dar afişeazã un zâmbet plin de siguranţã indicã o stare fizicã adecvatã pãstrãrii în bune condiţii a materialului genetic; spiritul de competitivitate care-i face pe masculi sã fugã pânã ajung în pragul leşinului dupã o minge confecţionatã fie din pielea unui alt animal mai nenorocos decât ei fie, mai nou, din plastic, este un alt indicator foarte bun pentru a determina cãruia, dintr-un lot de masculi aproximativ la fel de bine proporţionaţi fizic, i se va da posibilitatea sã transmitã materialul genetic presupus a fi de calitate superioarã.

Toate aceste "calitãţi"  enumerate mai sus îi fac pe masculi sã creadã cã ei dominã specia, cã tot ce se întâmplã în cadrul speciei se întâmplã cu şi din voia lor şi cã toatã evoluţia li se datoreazã uitând cã, de fapt, bãrbaţii, sunt mult mai vulnerabili decat femeile, pe tot parcursul vietii, ÎN ABSOLUT ORICARE DOMENIU AFARA DE ACTIVITãţILE CARE NECESITA NUMAI FORTA FIZICA brutã, înfumurare prosteascã Şi AGRESIVITATE stupidã. Pot sã încep mica mea demonstraţie invitându-vã sã vã gândiţi la fragilitatea biologica a fãtului mascul, care se aflã, în medie, mult sub limita de rezistenţã a fãtului femelã. Bref: fãtul mascul este mult mai probabil victima uneia din multiplele catastrofe genetice sau de alta naturã care pândesc omuleţul în starea prenatalã. Aceastã fragilitate a masculilor continuã pe tot parcursul vieţii şi este explicaţia mediei de viaţã mult mai scazute decât cea a femeilor. Fragilitatea bãrbaţilor nu este însã doar una de naturã biologicã. Bãrbaţii sunt nişte jucãrii care se defecteazã foarte uşor nu numai în partea de hardware ci şi în partea de software. Nu mã credeţi? Haideţi sã vedem statisticile! Într-o evidenţã fãcutã în plan mondial bãrbaţii au o rata a sinuciderii de aproape 4 ori mai mare decat cea a femeilor cu toate ca tentativele de sinucidere la femei sunt de peste 3 ori mai frecvente. Femeile, folosind mijlocul tentativelor de sinucidere, fac de fapt mici demonstraţii de abilitate în privinţa managementului relaţiilor sociale. Bãrbaţii, prea stupizi ca sã înţeleagã rostul unor astfel de demonstraţii, îşi închipuie cã femeile AU EŞUAT încercând sã se omoare singure şi vor sã le arate acestora cât sunt EI de puternici, hotãrâţi şi de serioşi (adicã tot o demonstraţie a sãnãtãţii materialului genetic) dar, din cauza inadecvãrii mijloacelor la scop, sfârşesc prin a se omorî pe bune de peste patru ori mai des decât o fac femeile. Apoi, bãrbaţii se comporta mult mai rãu decât femeile în absolut toate domeniile unde este nevoie de o bruã de autocontrol. O succintã enumerare vã poate da o idee cât de cât clarã despre ce vreau sã zic deoarece bãrbaţii sunt mult mai afectati de: instabilitatea psihic-emotionalã, alcoolism, droguri, afectiuni cardio-respiratorii, diabet, şi în general de orice boalã cauzatã de stres.

Veţi zice probabil cã existã şi domenii în care bãrbaţii exceleazã chiar dacã acele activitãţi nu necesitã forţã fizicã ori agresivitate competitivã. Bãrbaţii sunt şoferi mai buni. Zãããuuu? Atunci de ce oare bãrbaţii sunt mult mai des implicaţi în sãvârşirea de accidente rutiere grave decât femeile?  Sã ne înţelegem! Femeile ciocnesc maşina în parcare, rup oglinzile la intrarea în garaj însã foarte, foarte rar conduc o maşinã cu 180 la orã pentru a depãşi o coloanã de maşini în timp ce o altã coloanã de maşini vine pe contrasens. Aşadar, dacã vreţi sã aveţi şanse mai ridicate când vã urcaţi într-o maşinã alegeţi sã fie condusã de o femeie între 35-45 de ani, nu de un bãrbat tânãr şi umflat de testosteron.

Am vorbit mai sus despre faptul cã bãrbaţii trãiesc mai puţin decât femeile, ca dovadã a fragilitãţii acestora. Însã media de viaţã mai scãzutã a masculilor faţã de femele nu este doar dovada fragilitãţii lor ci şi dovada cã specia se debaraseaza de masculul devenit inutil prin faptul cã urmare a înaintãrii în vârsta a ajuns sã deţinã numai material genetic de proastã calitate. Veţi zice, probabil, cã femeile pierd mult mai repede decât masculii capacitatea de reproducere şi cã acest lucru contrazice ceea ce am scris mai sus? Ha! Nu-i aşa deloc! Aveţi rãbdare şi citiţi mai jos.

Celor cãrora li se pare exagerata afirmatia ca unicul scop pentru care existã masculii este transmiterea unui material genetic de bunã calitate cãtre femelele care se ocupa de tot ceea ce trebuie pentru a perpetua specia îi rog sã observe cã femeile traiesc o treime din viaţã într-o fazã nereproductivã în care masculii trãiesc doar cei câţiva ultimi ani de la sfârşitul vieţii în care sunt fie prea decrepiţi şi sclerozaţi, fie prea obezi ca sa mai producã material genetic de calitate. Bãrbaţii nu intrã în andropauzã decât din motive grave de sãnãtate iar Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii recunoaşte acest lucru prin faptul cã andropauza nu existã în nomenclatorul acestei respectabile organizaţii. Menopauza existã însã în nomenclatorul OMS şi mai mult, sunt unanim recunoscute efectele ei. Motivul pentru care bãrbaţii care nu mai pot produce material genetic sunt numiţi impotenţi (adicã neputincioşi), şi sunt priviţi ca fiind într-o stare ruşinoasã în care masculul afectat se simte absolut ridicol şi complet inutil, în timp ce femeile care nu mai pot naşte sunt la menopauzã, adicã într-o stare fiziologic fireascã din nomenclatorul OMS, stare de care nimeni nu râde decât dacã e oligofren, nu ne apare decât dacã privim toatã scena prin filtrul propus de mine mai sus: unicul rol al bãrbatului este pãstrarea materialului genetic în bune condiţii şi transmiterea lui cãtre femelele care-l solicitã. Odatã ce barbatul nu mai e bun pentru asta, nu mai e bun de nimic. End of the story.

Explicatia pentru care femeile continuã sã fie utile speciei chiar şi în faza post-reproductivã, în timp ce masculii aflaţi în aceeaşi fazã sunt complet inutili, este cat se poate de simpla: femeile care nu mai pot produce urmaşi se ocupa cu mare grijã şi cu multã experienţã de urmaşii altor femei, crescându-le acestor urmaşi şansele de supravieţuire. Simetric opus, masculii care nu mai pot fabrica material genetic pentru femeile apte sã nascã, sunt în 9 cazuri din 10 doar nişte bãtrânei tembeli şi libidinoşi care fie îşi învaţã nepoţii sã practice jocuri periculoase,  fie le povestesc copilaşilor care-i ascultã cu guriţele cãscate de uimire despre aventurile lor periculoase, sporind astfel şansele ca nepoţii sa devinã nepasatori faţã de pericol şi sã sufere un accident oribil.

În urma celor de mai sus, aruncând o privire atentã dar plinã de bunãvoinţã asupra ansamblului deficienţelor de care suferã masculii majoritãţii speciilor şi de care nu scapã nici masculii speciei de maxim succes autobotezate “homo sapiens” o singurã concluzie se impune dincolo de orice speculaţie: Masculii sunt, de fapt, indivizi nãscuţi cu o deficienţã geneticã care-i transformã într-un fel de frigidere în care se pãstreazã materialul genetic necesar perpetuãrii speciei. Nu sunt tendenţios! Folosind termenul de “frigider”nu mã refer deloc la inteligenţa medie a masculilor din specia noastrã. Sunt cât se poate de echidistant şi eficient în exprimare scriindu-vã doar ceea ce, dupã umila mea opinie, rezultã fãrã urmã de dubiu din ansamblul probator de mai sus: Masculinitatea este un defect genetic care are ca efect principal lipsirea individului de capacitatea de a da naştere altor indivizi  iar ca efecte secundare o inteligenţã precarã, o masã muscularã crescutã şi o sensibilitate artisticã atrofiatã în condiţiile unei senzualitãţi luxuriante. Dupã cum se poate observa cu uşurinţã, masculinitatea se aseamãnã în atât de multe privinţe cu o boalã geneticã încât trebuie sã concluzionãm cã de fapt asta şi este.

Despre dragoste si alti ingeri

De as grai în limbile oamenilor si ale îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atâta credinta încât sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as împarti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea îndelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.

Dragostea nu cade niciodata.

Minunata este lumea facuta prin vointa Lui!

Sedeti langa mine ca sa va povestesc despre o intamplare petrecuta demult, pe vremea cand Baal Shem Tov colinda inca printre noi. Mie mi-a povestit-o bunicul care o stia de la bunicul sau.

Se povesteste ca toti invataceii care-l urmau pe Baal Shem Tov s-au sfatuit sa-i faca o surpriza maestrului lor si sa pregateasca o cina de Sabath cum nu mai fusese alta. Au pus mana de la mana si au cumparat cele de trebuinta si au pregatit totul atat de bine incat se asteptau ca spiritul Sabath-ului sa coboare asupra lor cu nu o mai facuse niciodata inainte. Ariel, invatacelul care fusese ales de ceilalti ca sa aprinda lumanarile si sa spuna binecuvantarea s-a ridicat solemn si a inceput sa rosteasca binecuvantarea insa maestrul Baal Shem Tov a facut un lucru cu totul neasteptat: a inceput sa chicoteasca: "Hi-hi-hi." Arie si-a privit ingrijorat hainele sa vada daca nu cumva e ceva in neregula cu ele ... insa totul era la locul unde trebuia sa fie.

Mai apoi, invatacelul si-a servit maestrul cu o farfurie din supa pentru gatirea careia cu totii isi dadusera atata silinta, dar maestrul dupa ce a gustat supa a pufnit in ras de-a binelea hohotind apoi cateva minute. Toti invataceii au gustat inmarmuriti din supa insa ... nu era nimic comic in ea. Tarziu, in timp ce discipolii cantau unul din cantecele de Sabath, maestrul a inceput sa hohoteasca cu atata pofta incat toti s-au oprit din cantat privind uimiti unii la altii.

***

Era un obicei ca in fiecare saptamana, dupa ce spiritul Sabath-ului se departa, invataceii sa aleaga impreuna o intrebare care sa fie lamurita de maestru, asa ca Ariel s-a ridicat si a intrebat: "Invatatorule, de ce ai ras in timpul Sabath-ului de trei ori?" Baal Shem Tov le-a poruncit insa sa plece prin sat si sa cheme pe toata lumea la sinagoga. Dupa ceva timp, in fata intregii comunitati, Baal Shem Tov si-a indreptat privirea catre un batran croitor si l-a intrebat: Cum ti-ai petrecut Sabath-ul? Povesteste-le invataceilor mei si intregii adunari cum ai petrecut tu, Mordechai, Sabath-ul.

"Sunt atat de batran si neputincios incat mi-e rusine sa va spun ... insa n-am reusit sa castig destui bani din carpit si peticit peste saptamana pentru ca sa pot cumpara cele trebuincioase pentru Sabath asa ca am ramas fara lumanari si doar cu cateva coji de paine pentru cina" a inceput sa povesteasca batranul Mordechai. Insa Hannah, draga mea sotie, m-a incurajat si mi-a spus ca putem cinsti Sabath-ul chiar si fara lucrurile acestea si ca o vom face cum putem noi mai bine."

I-am luat mainile in mainile mele si imediat ce am inchis ochii  am vazut o lumina cum nu mai vazusem alta vreodata arzand in menorah, o lumina alba si atat de curata .... am aflat atunci ca lumina care credeam ca vine de la lumanari era doar o palpaire palida si ca lumina cea adevarata venea din inima ei. Am strigat atunci: "Te iubesc Hannah!" Domnul sa ma ierte pentru ca am facut-o chiar in mijlocul sfintei binecuvantari de Sabath.

"N-am avut supa de Sabath-ul acesta, rabi, a zis croitorul intorcandu-se catre Baal Shem Tov, doar apa calda in loc de supa." Insa in timp ce o tineam pe Hannah de mana am gustat apa calda si ... am simtit ca prind putere, ca ma hraneste, si am am aflat astfel ca hrana care atatia ani crezusem ca-mi vine din supa venea de fapt din dragostea ei si ca ma hranisem de acolo de atata vreme, inca de la inceputurile noastre impreuna, cu atatea Sabath-uri in urma.  Inainte de a-mi da seama ce fac am sarutat-o pe Hannah ... Oooo, chiar in timpul mesei sfinte de Sabath am facut lucrul acesta necuvincios. Apoi, mai tarziu, in timp ce cantam amandoi unul din cantecele de Sabath mi-am dat seama ca in ciuda saraciei noastre cata vreme suntem impreuna nu ne va lipsi nimic asa ca ... asa ca am prins-o de maini si am inceput sa dansez impreuna cu ea ... am facut si lucrul acesta ...  "Rabi, stiu ca am pacatuit impotriva Sabath-ului si daca pot face ceva ca sa-mi fie iertate pacatele te rog sa-mi spui" incheie Mordechai foarte rusinat.

"Eu am vazut ce ai facut, Mordechai, si am ras de fiecare data impreuna cu tine pentru ca in fata unei astfel de iubiri nu numai eu ci chiar Domnul Atotputernic rade plin de veselie"

Argumentul gogoşeriei

Argumentul “gogoseriei” este folosit pentru a explica moralitatea copyright-ului si imoralitatea file-sharing-ului.

Acest argument se rezumã, în general, la urmãtoarele:

"A" are o gogoserie si vinde gogosi cu un leu bucata de la ora 9 la ora 17 in fiecare zi. Gogosile nevandute pana la ora 17 obisnuieste sa le arunce la cosul de gunoi. La ora 16:55 la gogoserie vine "B" care ii spune lui A: "Priveste! Nu mai e nimeni pe strada sa-ti cumpere gogosile. Da-mi  mie gogosile. "A" refuza categoric si îi cere sa cumpere, iar "B" fura gogosile si fuge cu ele. A doua zi "B" vinde gogosi langa ghereta lui A la 1/2 din pret. Cand “A” protesteaza “B” îi spune ca îi face un bine pentru ca îi face reclama la gogosi, pentru ca unii consumatori ar vrea sa guste pentru inceput gogosile la 1/2 din pret.

Comportamentul lui B este evident imoral, insa argumentul gogoşeriei este gresit pentru cã nu contine o analogie cu situatiile de file-sharing ci doar o deformare grosierã a acestora.

1. Prin file-sharing ceea ce se "împãrtãşeste" altora nu este gogoasa propriu-zisa ci o parte din informatia continuta in ea, intr-o forma reproductibila. Astfel, gogoasa poate fi presata (arhivata), fractionata (file split), transformata (file conversion eg. wav2mp3 wav2ogg, etc) etc., astfel incat sa nu mai pastreze nimic din aspectul "exterior" initial, (pentru un neinitiat poate sa para orice altceva decat o gogoasa) insa informatia continuta (de exemplu o melodie, un program) sa ramana aceeasi. Asadar file-sharing-ul este mai degraba information-sharing. De altfel la aceasta informatie se refera si dreptul de proprietate intelectuala care nu poarta asupa bunului in materialitatea sa ci asupra unei parti din informatia incorporata in bun. Insa pentru a fi protejata prin copyright informatia trebuie sa imbrace o anumita forma (nu ma refer la forma materiala) (vezi Immanuel Kant   eseul "Von der Unrechtmäßigkeit des Büchernachdrucks" 1785.) Astfel, în reglementarea actualã, secventa "do, re, do, mi, sol, fa, si, do" poate fi protejata insa oricine are dreptul sa aranjeze altfel aceleasi note fara a incalca copyright-ul autorului.

2. Copyright-ul se refera la "copierea" (se putea altfel ?) şi distribuirea unei lucrari care, pentru o perioada determinata de timp, nu se poate face decat cu permisiunea autorului acesteia. Asadar lui "B" îi este interzis sã copieze gogoşile lui "A".

A. Utopia

3. "B" inventeazã şi construieşte un "copiator molecular" care poate sa reproduca cu suficienta fidelitate, molecula cu molecula, o gogoasa cumparata de "B" de la "A". Copiile, care pot fi facute in numar nedefinit, au acelasi aspect, miros, consistenta, gust, etc. ca şi gogoasa initiala. "B"  distribuie aceste gogosi copiate fãrã sã încaseze nici un ban, "copiatorul molecular" este amplasat pe strada, la dispozitia tuturor, foloseste ca materie prima orice materie adusã de cei care vor sã copieze ceva si functioneaza cu energie de la reteau publica, costul de productie al unei gogosi fiind propriu-zis aproape 0, fapt pentru care fiecare utilizator va trebui sã plãteascã doar energia consumatã introducând o monedã de 5 bani (nota bene: “B” nu încaseazã nici un ban din cei cinci şi nu face nici o “afacere” cu gogoşile copiate) In scurt timp aparatele lui "B" impanzesc orasul.

3.1 E cert ca daca "A" nu ar fi conceput minunatele sale gogosi aparatul lui "B" nu ar fi avut ce sa copieze.

3.2 E de asemenea cert ca aparatul hraneste, fara discriminare, o multime de copii ai strazii ori alti saraci care nu-si permit sa cumpere gogosi de la "A" precum si pe cei care pot sa-si permita sa cumpere astfel de gogosi  insa doresc sa economiseasca 95 de bani la fiecare gogoasa.

B. Distropia

3.3 Gogoseria lui "A" este in pericol pentru ca - foarte evident - cea mai mare parte dintre amatorii de gogosi "a la A" vor prefera produsul cu aproximativ aceleasi calitati insa mult mai ieftin.

3.4 "Copiatorul molecular" pune in pericol nu numai afacerea lui "A" ci si pe cea a furnizorului de faina, zahar, unt si drojdie care-l aproviziona pe "A" precum si toate celelalte gogoserii din oras. In scurt timp toate se vor inchide pentru ca nu pot face fata concurentei facute de gogosile copiate.

3.5 Alarmat de perspectiva disparitiei industriei de gogosi, consiliul  orasului adopta o hotarare prin care confera tuturor celor care fac gogosi in oras "un drept de proprietate intelectuala" asupra gogosilor produse,  si interzice copierea, distribuirea sau folosirea gogosilor fara acordul expres al proprietarilor de gogoserii.

3.6 Ca urmare a acestei hotarari pot fi copiate doar gogosile vechi de peste 25 de zile, ceea ce, iarãşi evident, scade drastic apetitul consumatorilor pentru gogosile copiate. Proprietarii de gogoserii sunt multumiti. Saracii si copii strazii sunt nemultumiti si protesteaza (dar pentru asta existã o politie a oraşului şi s-au inventat tunuri cu apa si gaze lacrimogene), iar "B" concepe, diabolic, un alt plan.

4. "B" construieşte si distribuie copiatoare universale moleculare portabile, concepute revolutionar, care sunt relativ ieftine, astfel incat fiecare cetatean sa-si poata copia ce doreste el.

5. In scurt timp, copiatoarele universale moleculare portabile au un succes nebun si aproape fiecare cetatean are posibilitatea sa-si cumpere asa ceva. Pana si copii strazii au "copyatori uiberzal moilelare", ce-i drept contrafacute in China (aparatele acestea produc uneori in loc de gogosi un produs nedefinit cu aspect si miros ciudat).

6. Singura problema in fata amatorilor de copii este ca pentru a face copii trebuie sa ai ce copia, insa problema e rezolvata prin legarea tuturor copiatorelor moleculare intr-o retea care impanzeste orasul. Din acest moment, secretara care vrea o cafea cu frisca dar detine doar un ceai de menta poate face "share" cu ceaiul ei - poate are cineva nevoie - si sa copieze o cafea cu frisca de la cel mai celebru restaurant din oras - share facut de un avocat care la randul sau avea nevoie de un pix cu pasta albastra, etc.

7. Evenimentele o iau razna pentru ca in oras poti sa vezi copiii strazii imbracati cu copii ale unor creaţii Versace sau Armani (si  hainele se pot copia!) care manaca pe genunchi "Gratin dauphinois" din meniul celui mai exclusivist restaurant din oras, alaturi de un cersetor care desface cu dinţii o sticla de Moët et Chandon "Dom Perignon" 1958 având în buzunare sticluţe de “Esencia” 1966 de la Tokay. Apar cluburi de "food-sharing", "clothes-sharing" etc. care ofera gratuit membrilor lor liste cu lucrurile care pot fi copiate de la alţi membrii.

8. Alarmat din nou, consiliul orasului se intruneste in sedinta extraordinara. Din consiliu cei mai multi sunt proprietari de gogoserii, restaurante, croitorii, etc., insa cativa  nu sunt implicati in astfel de afaceri si aproape imediat se formeaza doua tabere. Tabara celor care au pierdut prin aparitia "copiatoarelor moleculare" si tabara celor care au castigat, mai mult sau mai putin, prin aparitia acestora. In urma deliberarilor tensionate care dureaza multe ore consiliul hotaraste:

- copiatoarele moleculare nu pot fi interzise pentru doua motive: 1. e o masura nedemocratica (doar comunistii au interzis si controlat mijloacele de copiere, insa numai pentru documente, subliniaza un consilier foarte doct), iar oraşul şi consilierii sãi sunt profund democrati 2. cel mai probabil, o astfel de hotarare ar fi urmata de o revolta a cetatenilor in urma careia, cu toatã poliţia, tunurile cu apã şi gazele iritante, si-ar pierde cu totii locurile in consiliu.

*** Un alt motiv, insa ramas nediscutat, este ca  si cei mai bogati dintre consilieri au copiatoare moleculare si le folosesc (primarul chiar are o colectie "Dali" copiata de prin muzee, colecţie pe care nu si-ar fi putut-o permite nici daca ar fi delapidat 3/4 din bugetul anual al oraşului).

- cluburile de "food-sharing", "clothes-sharing" etc. sunt ilegale pentru ca incalca drepturile producatorilor consacrate prin hotararea anterioara si care, prin analogie, se aplica tuturor bunurilor care incorporeaza un travaliu intelectual.

- sharing-ul este o activitate  imorala si de aceea ilegala  pentru ca incalca dreptul de autor al celui care a conceput originalul, drept care il include si pe acela de a dispune dupa bunul plac de opera sa pentru o perioadã determinatã de timp.

9. La scurt timp dupa aceasta hotarare epocala apar diferite persoane care ofera bunuri ce se pot copia gratuit (o gospodina, Lina Torval, ofera chiar o gogoasa mai buna decat celebra gogoasa "a la A") iar o buna parte din populatie ignora hotararea continuand sa faca share cu diferite bunuri chiar daca asta insemna incalcarea legii.

10.  Sesizata, politia orasului incepe sa faca tot mai dese descinderi la cluburile de share arestand initiatorii si confiscand aparatura si, in urma unei noi hotarari a consiliului, oricarui utilizator prins ca face share ilegal i se poate interzice  accesul la reteaua de comunicatii a orasului pentru o perioada de pana la un an, poate fi amendat, iar in cazuri extreme chiar condamnat la inchisoare.

11. Cei care ofera bunuri concepute de ei pentru a fi copiate gratuit sunt descurajati prin diferite metode - mai ales prin procese in care sunt acuzaţi ca ar fi incalcat unele drepturi de autor protejate – Lina Torval este obligatã sa-i plateasca lui "A" o suma considerabila pentru ca un tribunal “independent şi imparţial” a constatat cã forma gãurii din gogoasa “Lina” e o opera derivata din gogoasa inimitabila a lui "A" si renunta sa mai puna la dispozitie pentru share alte minuni gastronomice create de ea de frica sa nu mai pateasca la fel. Cei mai multi cetateni procedeaza la fel ca si gospodina iar curentul de share se diminueazã incetul cu incetul, chiar dacã refuzã sã disparã cu totul.

C. Normalitatea?

12. În noua erã, pe care cu îndreptãţitã mândrie europeanã consilierii oraşului o numesc “Epoca de aur a copyright-ului” lucrurile au revenit “la normal” in oras. Copii strazii sunt din nou jerpeliti, flamanzi si cu nasurile lipite de vitrinele patiseriilor, cersetorii beau doar posirci, secretara isi bea ceaiul de menta (cu gandul la cafeaua cu frisca) iar "A" isi vinde gogosile scose calde din copiator. Gogoşile lui “A” sunt protejate împotriva copierii şi distribuirii prin drepturi de autor.  Acum, o gogoasa costa 2 lei bucata pentru ca 1,5 lei se cheltuiesc pe drepturile de autor ale celor care-i vând drojdia, faina, zaharul si untul. "A" este insa foarte multumit pentru ca, desi vanzarile au scazut dupa scumpire iar el cheltuieste mai multi bani pentru licentele necesare si nu castiga, per total, mai multi bani decat inainte – da,da,da au crescut şi impozitele, creşterea fiind justificatã de implementarea celor doua hotarari -  gogoasa sa inimitabila e protejata de lege, iar cei care o copiazã sau distribuie ilegal pot fi acuzaţi de încãlcarea copyright-ului şi condamnaţi.

13. "B" mai distribuie acum doar câteva copiatoare universale moleculare pe an şi are un sentiment de amaraciune de câte ori vede un copil al strazii râvnind în faţa unei vitrine. "Am creat ceva care putea si trebuia sa schimbe lumea, un lucru minunat care putea sa-i sature si sa-i imbrace pe toti, iar voi ati creat legi pentru a impiedica acest rezultat" scrie "B" in jurnalul sau.

D. În loc de concluzii

14. In urma aparitiei unor tehnologii noi societatea trebuie sa se schimbe si sa se adapteze, pentru cã la fel s-a întâmplat când au apãrut piatra şlefuitã, agricultura, roata olarului, rãzboiul de ţesut, bronzul, fierul, etc. Întotdeauna însã interesul general al societãţii a primat, pentru cã interesul general trebuie pus inaintea oricarui interes particular, oricat de justificat ar parea acesta din urmã, pentru cã altfel n-am mai avea avioane (pentru cã avioanele încalcã dreptul de proprietate al celor peste a cãror terenuri zboarã) şi nici multe alte lucruri bune. Daca gogoseria lui "A", restaurantul lui "C" si croitoria lui "D" trebuie sa dispara in urma aparitiei noii tehnologii pentru ca gogosile, cafeaua cu frisca si costumele pot fi copiate cu costuri ridicol de  mici, atunci ... so be it! ... aceaste disparitii sunt la fel de necesare pentru societate cum au fost şi dispariţia plugului de lemn tras de boi ori dispariţia rãzboiului de ţesut manual. Aşadar nu file-sharing-ul trebuie sã disparã ci cei care încearcã sã-l împiedice şi sã ne convingã cã “file-sharing is steal”.

15. Ideea ca in urma aparitiei acestei tehnologii de copiere nimeni nu va mai fi stimulat sa conceapa o noua gogoasa, o altfel de cafea cu frisca ori un costum nou pentru ca nu va mai castiga din aceastã invenţie e ridicola atat pentru ca nu existã raport de cauzalitate între câştig şi imaginaţie (Einstein, Heisenberg, Bohr şi alţii ca ei  castigau mai putin decât un fermier si cu toate acestea a ramas la fizica teoreticã) cât si din perspectiva experientei comuniste in care oamenii, cu tot efortul ridicat la nivel de politicã de stat de a-i îndobitoci, erau la fel de creativi ca si in capitalism cu toate ca nu aveau aceleasi mijloace de a-si valorifica ideile. La urma-urmei, cât a castigat cel  care a pictat pestera Lascaux ?

16. Pe de alta parte, sunt conştient cã trebuie sã existe o modalitate de recompensare a creatorilor, însã aceasta nu trebuie sã fie de naturã a limita accesul la creaţie sub condiţia unei plãţi, dupã cum nu se poate condiţiona astfel nici accesul la justiţie, asistenţã medicalã, etc. Creatorii pot şi trebuie sa fie recompensati însã în viitor trebuie sã concepem alte metode de recompensare decat egocentricul şi antisocialul sistem actual de copyright. Actualul sistem este profund daunator pentru societate, pentru cã de fapt, în cele mai multe cazuri, nici macar nu le profita creatorilor ci doar celor care fac distributia. Trebuie sa avem in minte ca daca aurolacii au un drept la hranã (fie aceasta chiar şi gogosile calde "a la A") atunci au un drept si asupra celor scrise în cãrţi (numai sa doresca sa le citeasca!), programelor de calculator, muzicii, si asupra a tot ceea ce semenii lor au creat, pentru ca orice creatie intelectualã trebuie sa fie a tuturor.