Despre bãrbaţi

Motto: Sexul este mijlocul prin care indivizii apartinând aceleiaşi specii fac schimb de material genetic. Johann Koeslag, biolog.

Încep cu o observaţie: Existenţa masculilor într-o specie (sunt o mulţime de specii destul de înţelepte ca sã fie asexuate sau hermafrodite) reduce numarul de indivizi care pot produce alţi indivizi. La specia noastrã (eu sunt, mãcar judecând dupã aspectul exterior, homo sapiens şi presupun cã toţi cei care vor citi ceea ce voi scrie mai jos sunt aproximativ la fel însã sunt gata sã primesc orice fel de criticã venitã dinafara speciei mele fie cã va veni din partea unor pisici, sau din partea unor câini ori chiar din partea unor manelişti) numãrul de bãrbaţi este destul de apropiat de numãrul de femei. Aşadar, la specia auto-denumitã “homo sapiens”, adicã la specia care pare a fi cea mai de succes de pe Terra, numarul exagerat de mare al masculilor reduce cu aproape 50% numarul de indivizi care pot da nastere altor indivizi. That’s a fact!

Dacã la speciile unde existã un mascul la cateva zeci de femele este de înţeles cã, pentru binele speciei, masculii hrãniţi de femele sunt ignoraţi 99% din timpul din afara perioadei de împerechere şi toleraţi câteva momente în timpul actului sexual, rãmâne cu totul enigmatic motivul pentru care specia noastrã a ales sa aibã un procent atât de ridicat de masculi. Chiar aşa: DE CE? Trei întrebãri fundamentale, trei întrebãri al cãror rãspuns va determina viitorul speciei noastre, trei întrebãri cu tâlc şi mai ales, trei întrebãri cu mâlc. Primo: De ce naiba existã bãrbaţi? a.k.a. “Doamne, ce era în capul Tãu când l-ai creat?” Secundo: De ce dracu’, dacã regula în biologie este cã ceea ce este inutil dispare, bãrbaţii din specia umanã îşi pãstreazã proporţia sau chiar se înmulţesc? Tertio: De ce “***” specia noastrã a recurs la o metodã atât de ineficientã de a folosi resursele mediului prin menţinerea unui numãr atât de ridicat de indivizi complet inutili?

Disclaimer: ATENTIE! Urmeaza adevãruri şocante! Textul acesta este ABSOLUT şi COMPLET interzis masculilor cu probleme de personalitate, probleme de raţionament sau, mai grav, probleme de erecţie.

Bad news! Povestea biblicã potrivit cãreia masculul a precedat femeia este mai falsã decât pungile cu silicon care umflã sânii unei vedete porno. Probabil cã povestea aceasta naiv-moralizatoare “sã asculţi de bãrbatul tãu pentru cã el este primul om pe Terra!” este o intercalare ulterioarã de naturã a-i face pe masculi sã se simtã bine şi sã îşi rezolve mai uşor complexele legate de metafizica întrebare: “Size does matter or it doesn’t?”. De altfel, chiar potrivit textului biblic, bãrbatul si femeia ar fi fost, ab initio, creaţi sincron. Doar în capitolul urmãtor acestei afirmatii apare povestea aceea trasã de par despre operaţia în urma cãreia Adam ar fi rãmas fãrã demnitate, farã simţul umorului şi fãra o coastã. Despre coastã şi despre Eva, prima fãpturã fabricatã din material reciclat, se vorbeşte aşadar ceva mai târziu faţã de momentul creaţiei omului ca “barbat şi femeie, dupã chipul şi asemãnarea Domnului”.

Speciile în care femelele produc urmaşi prin partenogenezã asexuatã sau prin alte metode foarte eficiente şi sigure, fãrã sã aibã nevoie de idivizi care nu au alt scop decât pãstrarea materialului genetic, existã de mult mai mult timp decât specia noastrã şi au succes în plan biologic. Chiar dacã am ignora acest aspect care ţine de teoria evoluţionistã, tot rãmânem cu întrebarea: ce rost ar fi avut un mascul singur, cum era Adam înainte de apariţia Evei, chiar dacã Adam trãia într-o stare paradisiacã, (gândiţi-vã la soţul vostru, râgâind de plãcerea de a fi umflat de mititei şi bere în timp ce echipa de fotbal desemnatã de el şi de prietenii lui sub denumirea misticã de “Ai noştri” conduce cu 10-0 în campionatul Cel-mai-super-cel-mai-tare) cât timp el nu poate sã producã urmaşi? Veţi zice cã nici Eva nu poate sã producã urmaşi fãrã concursul lui Adam, nu-i aşa? Fals! Fals şi cât se poate de deformat! Eva nu are nevoie de Adam! Eva are nevoie de o chestie microscopicã provenitã de la Adam, o chestie care înoatã cu ajutorul unei codiţe, dar care nu e nici peşte, nici mormoloc şi care nu conţine altceva decât materialul genetic încredinţat de specie cãtre Adam. Atât! Pentru ca ca specia sã prospere Adam are nevoie de toatã Eva, în toatã sanãtatea, tinereţea şi frumuseţea ei; dar Eva, pentru ca aceeaşi specie sã prospere, nu are nevoie de Adam. Ea, femeia Eva, nu are nevoie decât de o minisculã celulã fabricatã întamplãtor de Adam. Da, da, da! Exact acesta este adevãrul curat-curãţel! În timp ce Adam nu are ce sã facã cu unul din ovulele Evei (poate doar sã se holbeze la el şi asta numai dacã are vederea al naibii de bunã sau, eventual, sã încerce sã vadã ce gust are chestia aceea minisculã şi lipicioasã de pe degetul lui). Însã Eva poate, folosind doar un singur grãunte din milioanele de grãunţe pe care Adam le împrãştie cu nesfârşitã generozitate peste tot pe unde-l poartã capul şi-l duc paşii, sã facã un om. Adam nu poate face oameni, el poate doar sã împrãştie milioane de bucãţele de material genetic chiar şi pe un simplu cearceaf în timpul somnului REM dacã o viseazã pe diavoliţa Lilith purtând un tricou suficient de ud.

Este, aşadar, cu totul de neînţeles de ce cândva, în cursul evoluţiei speciilor, femelele au început sã-şi combine materialul lor genetic de impecabilã calitate cu materialul genetic al unor fiinţe care sunt în mod notoriu inutile din punct de vedere social, leneşe, înfumurate, mâncãcioase, ineficiente, mincinoase, brutale, lipsite de sensibilitate, lãudãroase, infantile, imature, neserioase, necredincioase, labile psihic şi profund egoiste. Trebuie sã observãm cã la toate speciile care cunosc reproducerea sexuatã, masculii sunt mai mult sau mai puţin complet inutili pentru cã, fãcându-şi cu mare artã şi plãcere rolul lor de masculi, nu fac altceva decãt sã mãnânce hrana produsã prin munca femelelor, sã se fâţâie de colo-colo expunându-şi fuduli caracterele sexuale secundare sau sã se lupte între ei pânã când cel cu musculatura mai slabã o rupe la fugã sau moare. Nici specia noastrã nu face excepţie de la aceastã regulã a inutilitãţii masculilor iar doamna Cherilyn Sarkisian, celebru filosof şi antropolog cunoscut sub pseudonimul de cântãreaţã ca “Cher” a fãcut inteligenta observaţie cã bãrbatul nu este decât o prelungire inutilã a penisului.

Având în minte costurile uriaşe ale existenţei masculilor, costuri menţinute pe cheltuiala femelelor aparţinând speciilor sexuate, este cât se poate de uşor de înţeles şi nu are de ce sã ne mire faptul cã existã cel putin 40 de specii în care femelele ucid masculii în timp ce fac sex sau imediat dupã ce acesta s-a sãvârşit. Pentru masculii care-şi închipuie cã sunt macho ori cred cã mãcar în acest domeniu “size does matter” ţin sã precizez cã uciderea masculului nu este determinatã de insatisfacţia resimţitã de femelã în timpul ori în urma actului sexual. Nununu, câtuşi de puţin! Masculul este ucis tocmai pentru cã şi-a desãvârşit menirea! Odatã ce a transmis materialul genetic ce i-a fost încredinţat de mama-specie, odatace “maurul şi-a fãcut datoria” masculul trebuie sã disparã pentru cã altfel consumã inutil resursele sistemului. Calugariţa -Mantis religiosa- fiinţã înţeleaptã, prevãzãtoare şi eficientã, decapiteazã masculul încã din timpul preludiului sexual pentru ca emoţia post-coitum sã nu o impiedice cumva sã-şi facã datoria faţã de specie DUPA sãvârşirea actului sexual. Cãlugãriţa face ceea ce e firesc sã facã oricare femelã conştientã de responsabilitatea sa faţã de sãnãtatea şi prosperitatea speciei: o scapã de un individ inutil. Trebuie observat cã Mantis religiosa, în împrejurarea arãtatã ceva mai sus,  îi dãruieşte pe aceastã cale masculului primul lui orgasm adevarat (a mai avut el, probabil, alte orgasme înaintea evenimentului, poate chiar în timp ce visa la vreo mantiţã blondã şi sexoasã, însã ... niciunul ATAT de adevãrat) ... ce-i drept, acesta nu e doar primul orgasm adevãrat ci este, cu o probabilitate egala cu 1, chiar ultimul lui orgasm.  Având în vedere împrejurarea cã masculul îşi cam pierde capul în timpul uverturii la opera actului sexual .... e foarte probabil vorba despre un orgasm postum. Dar mai bine un orgasm postum dar A-de-vã-rat decât nici un orgasm A-de-vã-rat, nu-i aşa? Sã lãsãm vãlul discreţiei noastre de primate foarte puţin curioase în privinţa chestiunilor legate de sex (mint!) sã se aştearnã peste aceastã scenã de dragoste şi sã ne vedem de drum.

Dimorfismul sexual. De vreme ce singura utilitate recunoscutã bãrbaţilor este transmiterea materialului genetic încredinţat spre pãstrare de cãtre “Mama specie” aceştia trebuie dotaţi cu  unele proprietãţi care sã joace rolul de “indicatori de sãnãtate geneticã” la fel cum, exempli gratia, în prezent, etichetele de pe produsele alimentare ne aratã dacã un anumit produs este apt pentru consum sau, dimpotrivã, posibil alterat pentru cã a depãşit termenul de pãstrare. “indicatorul de sãnãtate geneticã” trebuie astfel înscris încât oricare femeie sã poatã sã selecteze într-un mod cât mai lipsit de efort bãrbatul de la care doreşte sã recolteze materialul genetic necesar reproducerii. Or, cât timp semnele fizice sunt cel mai uşor de detectat, pentru a ajunge la finalitatea arãtatã mai sus, masculii majoritãţii speciilor au fost dotaţi cu pene, colţi, ghiare, coame sau alte elemente care sã arate cât de proaspãt, cât de bun şi cât de bine pãstrat este materialul genetic aflat în dotarea lui. În vederea atingerii aceluiaşi scop, masculii umani au fost dotaţi cu caractere fizice şi psihice, adevãraţi markeri, care uşureazã identificarea şi clasificarea lor în funcţie de calitatea materialului genetic deţinut: statura înaltã, volumul mare al pãrţii superioare a bustului şi volumul redus al pãrţii inferiore a abdomenului, fesele puternice şi coapsele bine proporţionate raportate la o musculatura cu tonus bun si bine evidenţiatã, însoţite de o figurã care nu exprimã absolut nimic dar afişeazã un zâmbet plin de siguranţã indicã o stare fizicã adecvatã pãstrãrii în bune condiţii a materialului genetic; spiritul de competitivitate care-i face pe masculi sã fugã pânã ajung în pragul leşinului dupã o minge confecţionatã fie din pielea unui alt animal mai nenorocos decât ei fie, mai nou, din plastic, este un alt indicator foarte bun pentru a determina cãruia, dintr-un lot de masculi aproximativ la fel de bine proporţionaţi fizic, i se va da posibilitatea sã transmitã materialul genetic presupus a fi de calitate superioarã.

Toate aceste "calitãţi"  enumerate mai sus îi fac pe masculi sã creadã cã ei dominã specia, cã tot ce se întâmplã în cadrul speciei se întâmplã cu şi din voia lor şi cã toatã evoluţia li se datoreazã uitând cã, de fapt, bãrbaţii, sunt mult mai vulnerabili decat femeile, pe tot parcursul vietii, ÎN ABSOLUT ORICARE DOMENIU AFARA DE ACTIVITãţILE CARE NECESITA NUMAI FORTA FIZICA brutã, înfumurare prosteascã Şi AGRESIVITATE stupidã. Pot sã încep mica mea demonstraţie invitându-vã sã vã gândiţi la fragilitatea biologica a fãtului mascul, care se aflã, în medie, mult sub limita de rezistenţã a fãtului femelã. Bref: fãtul mascul este mult mai probabil victima uneia din multiplele catastrofe genetice sau de alta naturã care pândesc omuleţul în starea prenatalã. Aceastã fragilitate a masculilor continuã pe tot parcursul vieţii şi este explicaţia mediei de viaţã mult mai scazute decât cea a femeilor. Fragilitatea bãrbaţilor nu este însã doar una de naturã biologicã. Bãrbaţii sunt nişte jucãrii care se defecteazã foarte uşor nu numai în partea de hardware ci şi în partea de software. Nu mã credeţi? Haideţi sã vedem statisticile! Într-o evidenţã fãcutã în plan mondial bãrbaţii au o rata a sinuciderii de aproape 4 ori mai mare decat cea a femeilor cu toate ca tentativele de sinucidere la femei sunt de peste 3 ori mai frecvente. Femeile, folosind mijlocul tentativelor de sinucidere, fac de fapt mici demonstraţii de abilitate în privinţa managementului relaţiilor sociale. Bãrbaţii, prea stupizi ca sã înţeleagã rostul unor astfel de demonstraţii, îşi închipuie cã femeile AU EŞUAT încercând sã se omoare singure şi vor sã le arate acestora cât sunt EI de puternici, hotãrâţi şi de serioşi (adicã tot o demonstraţie a sãnãtãţii materialului genetic) dar, din cauza inadecvãrii mijloacelor la scop, sfârşesc prin a se omorî pe bune de peste patru ori mai des decât o fac femeile. Apoi, bãrbaţii se comporta mult mai rãu decât femeile în absolut toate domeniile unde este nevoie de o bruã de autocontrol. O succintã enumerare vã poate da o idee cât de cât clarã despre ce vreau sã zic deoarece bãrbaţii sunt mult mai afectati de: instabilitatea psihic-emotionalã, alcoolism, droguri, afectiuni cardio-respiratorii, diabet, şi în general de orice boalã cauzatã de stres.

Veţi zice probabil cã existã şi domenii în care bãrbaţii exceleazã chiar dacã acele activitãţi nu necesitã forţã fizicã ori agresivitate competitivã. Bãrbaţii sunt şoferi mai buni. Zãããuuu? Atunci de ce oare bãrbaţii sunt mult mai des implicaţi în sãvârşirea de accidente rutiere grave decât femeile?  Sã ne înţelegem! Femeile ciocnesc maşina în parcare, rup oglinzile la intrarea în garaj însã foarte, foarte rar conduc o maşinã cu 180 la orã pentru a depãşi o coloanã de maşini în timp ce o altã coloanã de maşini vine pe contrasens. Aşadar, dacã vreţi sã aveţi şanse mai ridicate când vã urcaţi într-o maşinã alegeţi sã fie condusã de o femeie între 35-45 de ani, nu de un bãrbat tânãr şi umflat de testosteron.

Am vorbit mai sus despre faptul cã bãrbaţii trãiesc mai puţin decât femeile, ca dovadã a fragilitãţii acestora. Însã media de viaţã mai scãzutã a masculilor faţã de femele nu este doar dovada fragilitãţii lor ci şi dovada cã specia se debaraseaza de masculul devenit inutil prin faptul cã urmare a înaintãrii în vârsta a ajuns sã deţinã numai material genetic de proastã calitate. Veţi zice, probabil, cã femeile pierd mult mai repede decât masculii capacitatea de reproducere şi cã acest lucru contrazice ceea ce am scris mai sus? Ha! Nu-i aşa deloc! Aveţi rãbdare şi citiţi mai jos.

Celor cãrora li se pare exagerata afirmatia ca unicul scop pentru care existã masculii este transmiterea unui material genetic de bunã calitate cãtre femelele care se ocupa de tot ceea ce trebuie pentru a perpetua specia îi rog sã observe cã femeile traiesc o treime din viaţã într-o fazã nereproductivã în care masculii trãiesc doar cei câţiva ultimi ani de la sfârşitul vieţii în care sunt fie prea decrepiţi şi sclerozaţi, fie prea obezi ca sa mai producã material genetic de calitate. Bãrbaţii nu intrã în andropauzã decât din motive grave de sãnãtate iar Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii recunoaşte acest lucru prin faptul cã andropauza nu existã în nomenclatorul acestei respectabile organizaţii. Menopauza existã însã în nomenclatorul OMS şi mai mult, sunt unanim recunoscute efectele ei. Motivul pentru care bãrbaţii care nu mai pot produce material genetic sunt numiţi impotenţi (adicã neputincioşi), şi sunt priviţi ca fiind într-o stare ruşinoasã în care masculul afectat se simte absolut ridicol şi complet inutil, în timp ce femeile care nu mai pot naşte sunt la menopauzã, adicã într-o stare fiziologic fireascã din nomenclatorul OMS, stare de care nimeni nu râde decât dacã e oligofren, nu ne apare decât dacã privim toatã scena prin filtrul propus de mine mai sus: unicul rol al bãrbatului este pãstrarea materialului genetic în bune condiţii şi transmiterea lui cãtre femelele care-l solicitã. Odatã ce barbatul nu mai e bun pentru asta, nu mai e bun de nimic. End of the story.

Explicatia pentru care femeile continuã sã fie utile speciei chiar şi în faza post-reproductivã, în timp ce masculii aflaţi în aceeaşi fazã sunt complet inutili, este cat se poate de simpla: femeile care nu mai pot produce urmaşi se ocupa cu mare grijã şi cu multã experienţã de urmaşii altor femei, crescându-le acestor urmaşi şansele de supravieţuire. Simetric opus, masculii care nu mai pot fabrica material genetic pentru femeile apte sã nascã, sunt în 9 cazuri din 10 doar nişte bãtrânei tembeli şi libidinoşi care fie îşi învaţã nepoţii sã practice jocuri periculoase,  fie le povestesc copilaşilor care-i ascultã cu guriţele cãscate de uimire despre aventurile lor periculoase, sporind astfel şansele ca nepoţii sa devinã nepasatori faţã de pericol şi sã sufere un accident oribil.

În urma celor de mai sus, aruncând o privire atentã dar plinã de bunãvoinţã asupra ansamblului deficienţelor de care suferã masculii majoritãţii speciilor şi de care nu scapã nici masculii speciei de maxim succes autobotezate “homo sapiens” o singurã concluzie se impune dincolo de orice speculaţie: Masculii sunt, de fapt, indivizi nãscuţi cu o deficienţã geneticã care-i transformã într-un fel de frigidere în care se pãstreazã materialul genetic necesar perpetuãrii speciei. Nu sunt tendenţios! Folosind termenul de “frigider”nu mã refer deloc la inteligenţa medie a masculilor din specia noastrã. Sunt cât se poate de echidistant şi eficient în exprimare scriindu-vã doar ceea ce, dupã umila mea opinie, rezultã fãrã urmã de dubiu din ansamblul probator de mai sus: Masculinitatea este un defect genetic care are ca efect principal lipsirea individului de capacitatea de a da naştere altor indivizi  iar ca efecte secundare o inteligenţã precarã, o masã muscularã crescutã şi o sensibilitate artisticã atrofiatã în condiţiile unei senzualitãţi luxuriante. Dupã cum se poate observa cu uşurinţã, masculinitatea se aseamãnã în atât de multe privinţe cu o boalã geneticã încât trebuie sã concluzionãm cã de fapt asta şi este.