Meet Liza Doolittle

• Sforăie uşurel (adoarme întotdeauna înaintea mea şi foarte brusc cum adorm uneori copii) dar nu exista nimic deranjant în sunetul acela ... parca e un motoraş de jucărioară;
  
• În 7 cazuri din 10 reuşeşte să evite cu multă îndemânare transformarea ochiurilor de ou în decoraţii pentru gresie;
  
• Râde cu gura pâna la urechi şi cu tot trupul. Ştie să râdă chiar şi cu degetul mic de la picior;
  
• Mă întreabă de fiecare dată câtă cafea trebuie să pună în cafetieră de parca as avea o cafetiera schimbatoare;
  
• A auzit de Einstein şi ştie că e bătrânelul acela simpatic şi cu limba scoasă;
  
• Iubeşte florile, parfumurile şi pantofii roz;
  
• Uneori ştie ce vreau să zic înainte de a-mi da eu seama ce vreau să spun;
  
• Fie cântă îngrozitor de fals fie sforăie mult mai plăcut decât cântă;
  
• Adoră poveştile şi crede că viaţa e un fel de poveste în care se ascund alte poveşti, ca un fel de matrioska făcută din întâmplări frumoase. Întâmplările urâte sunt excluse din poveşti, ca şi din viaţă, pe criterii estetice.
  
• Ştie de ce se întâmplă o mulţime de lucruri care pentru mine n-au nici o logică sau explicaţie: "Aşa e lumea!"
  
• Dansul ei este un fel de sculptură în mişcare;
  
• Zice: "Să vezi fază!" înainte de a povesti o întâmplare … Îngrozitor, nu-i aşa? Apoi, poveşteşte foarte expresiv şi cu multă precizie ceea ce a văzut dovedind că reţine amănunte care-mi scapă întotdeauna: bareta uşor uzată a pantofului din piciorul stâng; o pată minusculă etc.
  
• Fumează prea mult;
  
• Ţopăie când se bucură şi bate din picior când se înfurie;
  
• Reuşeşte să facă în acelaşi timp curăţenie şi dezordine apoi, într-o singură zi, inversează procesul;
  
• Zâmbeşte incredibil de cald;
  
  
  
   

 

7

"Atunci doi îngeri m-au ridicat în vânt şi m-au dus în locul acela unde am văzut faţa Lui iar ochii mei s-au topit la căldura privirii Sale şi mi-au curs pe obraz ca două lumânări topite iar faţa mea s-a înnegrit şi mâinile mele au zburat în lături ca două aripi-păsări speriate. Trâmbiţele îngerilor zilei din urmă au sunat de trei ori în mintea mea, iar sufletul meu s-a spart în fărâme ca un vas de pământ izbit de pietre. Am văzut că "Răul" şi "Binele" sunt Unul. Apoi m-am cutremurat şi în genunchi am căzut şi mi-am urlat cu urlet de moarte spaima căci l-am auzit pe zeul cel clevetitor, viclean, orb şi nebun, pe zeul care urlă dement în adâncurile fiecăruia din noi încă de la facerea lumii l-am auzit şi i-am auzit şoaptele şi chicotele şi i-am văzut danţul oribil şi am ştiut că eu şi el una suntem."

(Bocetul lui Naram-Sin fiul lui Enmebaragisi din Umma)

    Naram-Sin fiul lui Enmebaragisi din Umma a fost cel dintâi căruia sufletul nu i s-a despărţit de trup la vremea morţii. Asta s-a petrecut în vremea mãritului Lugal-Zage-Si, într-al cincilea an de domnie al măritului rege din Umma. În acel an, imediat după sărbătoarea luminosului Utu, Naram-Sin a început să se îndeletnicească cu lucruri nemaivăzute. A făcut un chip de ceară aidoma cu chipul său căruia îi dădea jertfă în fiecare zi din sângele lui ... 

Pe cel înfumurat, pe cel ce se închină către chipul său când se zăreşte în oglindă, pe cel ce-şi adoră propria inteligenţă si pe cel ce se iubeşte singur pedepseşte-l Doamne!

... şi s-a înfăţişa în templul lui Enlil, în faţa înţeleptului zeu s-a arătat, rugându-se ca sufletul să-i fie prins în ceară. Apoi a învelit ceara în pământ roşu, în pământul din care a fost făcut primul om, în pământ pentru oale şi a lăsat ca pământul să se usuce. A pus pe urma forma de pământ cu gura în jos pentru ca ceara, topindu-se la căldură, să se scurgă iar forma să rămână goală pe dinăuntru. În vreme ce ceara se scurgea, Naram-Sin se înroşise tot şi asuda ca un om cuprins de friguri şi tremura zbătându-se să-şi smulgă hainele de pe el. A turnat apoi Naram-Sin aramă roşie topită în locul cel gol din forma de pământ ars iar când arama s-a răcit a cerut binecuvântarea lui Enlil pentru noul trup al sufletului său.

Pe cel ce-şi urăşte trupul, pe cel ce-şi dispreţuieşte carnea muritoare, pe cel care ar vrea să fie altul, pe cel mărunt care se vede mare si pe cel mare care încearcă să treacă neobservat pedepseşte-l Doamne!

Însă duşmanii lui se temeau de el pentru că oricât încercau ei să-l ucidă, Naram-Sin nu putea fi omorât ... îngropat de viu a stat acolo vreme de patru ani iar când au dat pământul şi pietrele la o parte el a început să se mişte şi să vorbească cu toate că era vânăt şi umflat şi arăta aidoma unui mort de multă vreme iar carnea se desprindea de pe oasele lui şi mirosea greu în juru-i cale de o sută de paşi. Câinii, hienele şi şacalii fugeau urlând din calea lui iar caii se speriau când îl simţeau în preajmă şi nu mai ascultau nici măcar de bici. Oamenii fugeau faţa lui şi chiar cei mai curajoşi îşi acopereau ochii la vederea sa. Ca să nu se risipească cu totul şi-a învelit trupul în fâşii de pânză şi blănuri de animal şi le-a legat cu sfori şi astfel umbla ca un blestemat.

Pe cel ce se teme de moarte, pe cel care nu ştie să trăiască, pe cel care îşi urăşte viaţa si pe cel ce nu poate să moară pentru că nici n-a putut trăi pedepseşte-l Doamne!

De la o vreme a început să ucidă tot ce-i ieşea în cale şi să mănânce ceea ce ucidea iar pofta lui de carne era grozavă ... oamenii s-au adunat iar Ur-Nammu fiul lui Urshanabbi, cel mai dârz şi mai aprig dintre ei, a glăsuit către ceilalţi zicând: "Aştepta-vom să fim cu toţii ucişi şi mâncaţi ca nişte capre de acest blestemat sau îl vom ucide noi mai întâi pe el şi vom scăpa astfel de rău?" astfel a glăsuit Ur-Nammu fiul lui Urshanabbi.

Pe cel ce se hrăneşte din altul, pe cel veşnic flămând de carnea altuia, pe cel ce-şi urăşte semenii si pe cel ce-şi urlă răutatea pedepseşte-l Doamne!

... au dat foc nuielelor aduse în locul unde se ascundea blestematul dar el a ieşit printre flăcări, iar focul se ferea scârbit din calea lui şi astfel  a fugit de acolo. De atunci Naram-Sin s-a pierdut de lume ... cei din neamul de peste munţi povestesc despre lucruri stranii şi înspăimântătoare care se întâmplă în ţinuturile lor. În poveştile lor Naram-Sin-blestematul îşi cântă durerea în fiecare noapte. În nopţile cele reci ale munţilor, peste şuierul vânturilor, se aude cântecul lui de furie şi disperare înălţat catre zeii săi întunecaţi. Ori poate că Naram-Sin se roagă luminosului Enlil, plângându-şi viaţa nesfârşită şi rugându-se să-i fie dată şi lui odihna care se cuvine doar celor peste care se presară pulberea cea galbenă a uitării.

Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, ... lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine ... Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului...Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat. Pavel apostolul, Epistola a doua către Timotei 3:2-3; 7; 13-14

Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel-ce-Este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul Zidirii: Ştiu faptele tale şi ştiu că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. Ioan, Apocalipsa 3:14-18

Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am îmbogatit si de nimic nu am nevoie. Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plâns, si sarac si orb si gol! Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur lamurit în foc, ca sa te îmbogatesti, si vesminte albe ca sa te îmbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Ioan, Apocalipsa 3:14-18