Muzica sferelor

 

Sex is kicking death in the ass while singing. (Charles Bukowski)

Sexul inseamna să-i tragi morţii şuturi în cur în timp ce cânţi. (Charles Bukowski)

 

E groaznic de cald şi sunt mult prea multe muşte în camera aceea. Douăsute de tineri înghesuiţi câte trei-patru în camerele unui hotel ieftin aşteaptă un examen de care depinde dacă vor fi angajaţi ori o vor lua de la capăt într-un alt loc, cu o altă ocazie. Ascult sunetele care se aud din celelalte camere ale hotelului acesta de două parale: deasupra mea cineva face duş şi aud curgând apa în cadă iar în stânga, la un etaj mai jos, un băiat naiv despre care ştiu că-i din Baia-Mare ascultă Scorpions. Fereastra e deschisă iar perdeaua e dată la o parte aşa că muştele pot bâzâi nestingherite afară-înăuntru, afară-înauntru ... Din când în când, dacă stai la fereastră, se simte câte un curent de aer fierbite şi mirosind a uscat urcând în spirală tot felul de gunoaie mărunte care altfel zac liniştite pe asfaltul încins. În curentul acesta de aer fierbite care poartă înspre cer praf şi gunoaie se amestecă sunetele care ies de pe fiecare fereastră, frânturi de cuvinte, râsete, muzică, câte un strigăt sau o injurătură. "Mădăăăăăăă ... ai nişte şampon?"; "Mariuuuus! Să-mi aduci notele alea cu obligaţiunile!"; " ... mi-aş ..."; "m-ai spart!" ...

Începe brusc, aproape de nicăieri. La început se aude un "haideeeeeeeeee" prelungit urmat de "da-uri"şi "aşa-uri" gâfâite, strigate răguşit, oftate, scârţâite, gemute, scremute. E un fel de muzică. Cineva de la un etaj de mai sus incepe sa zică ceva însă altul i-o taie scurt: "taci dracu' că strici sonoru' " . Tăcem şi ne adunăm pe ferestre ... acum se aude foarte clar şi vocea lui intretăiată din când în când de gâfâieli şi mormăieli însă ceea ce ne ţine la ferestre cu urechile ciulite e muzica ei ... Toate vocalele posibile aranjate într-un fel de spectacol de artificii sonore ... Ooo-uri gemute din adânc, ae-uri gâfâite printre dinti, iii-uri şuierate ... Niciuna din zecile de figuri care se zăresc la ferestre nu e umflată de rânjetul acela la care te-ai putea aştepta ... nimeni nu face glume, doar ascultăm şi aşteptăm rezoluţia, finalul. Când acesta se petrece toţi suntem cuprinşi de un fel de pace stranie de parcă am fi într-o biserică unde tocmai s-a săvârşit liturghia vieţii. E linişte şi câteva momente nimeni nu spune nimic. După un timp cineva chicoteşte iar altcineva zice: "Moamăăăăă ... ce mai futai!" ... vraja s-a rupt... doar muzica a ramas.