"Până şi tristeţe este un meşteşug căci nu te deprinzi aşa de uşor să fii singur zi de zi şi să te căzneşti în nemângâiere, supunând năvala amărăciunilor unei culturi intime." Emil Cioran
Tocmai am împlinit prima mea mie de ani!
Ori poate că-s doua mii şi am uitat ?
Mă simt de parca mi-a crescut deja iarbă pe piept,
Iar un stejar secular ar avea rădăcinile în burta mea.
Zilele si noptile nu mai sunt nimic.
Se scurg şi nu le simt. Se duc şi nu-mi mai spun nimic.
Nu mi-e dor,
Nu-mi doresc ceva anume.
Doar mă bucur uneori, odata la 100 de ani, când fiul meu vine să-mi arate chipul său luminat de zâmbet,
Apoi adorm şi vreau să nu mă trezesc.
Nu traiesc, doar exist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu