Ne vom inchipui ca mai mult sau mai putin intamplator (totul este cam asa) un grup de oameni se refugiaza intr-o tesatura de pesteri care nu-si mai are locul in actuala geografie subjugata de daimonul GPS. Această geografie ne-o putem imagina impreuna (pentru ca imaginatia va scapa intotdeauna oricarei tentative de ingradire, fie ea chiar una GPS).
Dupa câteva generatii vazul devine doar o amintire vaga iar dupa inca ceva timp (oare cum masoara oamenii acestia timpul, fara rasarit si apus, fara toamna si iarna si vara ?) un mit aproape uitat. Lumina inexistenta face vazul inutil insa oamenii acestia se descurca altfel de minune. Au mituri, o religie, spun povesti, se iubesc, se urasc uneori, etc.
Daca dupa secole un calator din Taramul luminii va incearca sa le explice ca el, fata de cele patru simturi pe care le au ei, mai are inca unul, ca cele doua organe, aparent fara nici un rost, care se afla situate in stanga si in dreapta bazei nasului ii folosesc lui ca sa se poata orienta si ca acest al cincilea simt este cel mai important simt al sau va fi privit cu neincredere. Poporul umbrei are multe mituri despre lumina si vaz, dar inteleptii sai stiu ca acestea sunt doar reprezentari imaginative ale starii paradisiace dinainte de caderea omului, ca "vederea" nu poate fi un simt cum este mirosul ci este doar o reprezentare a extazului in care samanii ajung sa stie care este cauza bolii lui Colt-de-cremene ori cauza imposibilitatii lui Mana-de-piatra de a face copii.
Chiar si o demonstratie prin care sa li se arate realitatea vazului ar putea fi inutila deoarece batranii din poporul umbrei nu sunt deloc convinsi de existenta vazului ori a luminii ci cred cu tarie ca aceleasi cunostinte pot fi achizitionate cu un simt al mirosului ultradezvoltat ori ca auzul ar putea fi antrenat ca sa fie in stare sa perceapa cele mai mici amanunte.
O parte dintre cei din poporul umbrei cred (chiar fara dovezi) ca lumina exista si ca vazul este ceva real. Vom numi pe acesti oameni "Petru" deoarece acestia sunt dispusi sa acorde credintei o mare pondere in cunoastere.
O alta parte din poporul umbrei are nevoie de o demonstratie clara, ceva ce sa cunoasca prin celelalte simturi pentru ca lumina si vazul sa fie notiuni acceptate ca reale in gandirea lor. Vom numi pe acesti oameni "Pavel" dupa numele celui care s-a convertit pe drumul Damascului doar dupa ce Domnul l-a intrebat personal si direct: "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?".
Acum, revenind la lumea noastra, putem sa ne intrebam daca visele, revelatiile ori premonitiile sunt un mod de a cunoaste. Daca exista un organ pentru a simti asa ceva si daca nu cumva acest organ este la unii mai dezvoltat iar la altii mai atrofiat (cum sunt ochii celor din Poporul Umbrei ori cum este "busola" de la baza nasului pentru noi) Nu pot sa fac nici o analiza a fenomenului premonitiei ori sa gasesc un raspuns prea multelor intrebari care ma cam chinuie insa pot sa scriu cu convingere ca fenomenul acesta merita atentia noastra.
Un comentariu:
premonitiile si visele -premonitii,le am de multa vreme,ca si legaturile telepatice.Niciodata nu pos sa spun,dupa un vis, ca stiu subiectul care va suferi, dar puterea gandului am experimentat-o de multe ori pe tatal meu, cand a fost mai grav bolnav,cu succes de fiecare data,Sunt constienta ca nu se va intampla la infinit,pentru ca nici viata tatei nu va fi infinita,dar in ultimii 13ani m-a(l-a) ajutat!
Trimiteți un comentariu