Asadar totul este atât de “real” în jurul nostru, simţurile ne dau dimensiunea “marginilor” acestei lumi iar raţiunea, ca un bun croitor, surfilează aceste “margini” ca nu cumva să se scămoşeze. Tot şi toate concordă, micile “scame” sunt îndepărtate cu grijă, cutele sunt netezite iar “stofa” realităţii este spălată rar de tot, de câteva ori într-un mileniu pentru ca nu cumva să se subţieze, sau horribile dictu, să se destrame!
Intrucât e lipsit de sens să ne închipuim că ar putea să existe observaţie fără subiectul observator sau că acest subiect observator ar putea fi cumva “afară”, situaţie în care ar influenţa mult mai puţin realitatea observată, trebuie să acceptăm că atât subiectul cât şi obiectul observaţiei fac parte din acelaşi sistem şi se influenţează reciproc ca oricare două subsisteme aflate în relaţie. Wow! Adică medicul mă operează (mă modifică! - sper să aibă în vedere două lucruri: proiectul meu iniţial şi faptul că am fost trimis in this cruel world fără piese de schimb- iar eu la rândul meu îl modific pe el! - bine oricum se poate pune 1-0 pentru el pentru că el mă modifică fizic în timp ce eu îl modific doar psihic, emoţional şi intelectual.- Dar dacă privesc o piatră? Eu mă modific, dar piatra? Aici este o altă problemă asupra căreia, parafrazând-o pe una dintre cele mai mari filozoafe (sic!) contemporane (Woody Woodpecker) aş putea spune “ I`ll be back soon with another theory” Aha-ha-ha-ha!
Omul modern recunoaşte două stări “de bază” ale conştiinţei vegea şi somnul. Intr-un cunoscut spot publicitar de acum vreo câţiva ani un bebeluş spunea: ”acum dorm, acum mă trezesc”, finalul făcând trimitere la beneficiile pempărşilor. ATENŢIE! Toată lumea să se doteze cu pempărşi pe măsură! Urmează o chestie de vă căcaţi pe voi! Bebeluşul mai sus citat vedea lucrurile simplu, când dorm dorm şi când sunt treaz sunt treaz şi gata! Dar dacă, mă-ntreb şi eu aşa ca prostu`, cele două stări nu sunt chiar aşa de distincte, dacă veghea şi somnul coexistă bien merçi? Specific somnului este faptul că voinţa noastră (Ah {???} schopenhauerian!) nu are aproape nici un efect asupra viselor, mişcărilor trupului sau gândurilor, iar veghei îi este dată iluzia că le stăpâneşte pe toate acestea. Dacă-i aşa atunci invit pe oricine (atenţie se citează urbis et orbis) să facă încercarea (well, failure is allways an option) să-şi oprească gândurile în loc ori dacă treaba cu gândurile pare prea dificilă ori fantastică să se ridice în două picioare şi să-ncerce să stea nemişcat pentru câtva timp (fail again?). Da desigur poziţia doctă, pozitivistă este să presupunem că în cel de-al doilea caz irigarea creierului, poziţia incomodă, bla-bla-bla, fac să apară o uşoară clătinare, tremur la nivelul membrelor, etc., primul caz neavând pozitie doctă, pozitivă; sau putem accepta că nu prea putem să ne controlăm nici în iluzia veghei ceea ce nu putem controla defel în somn. Da dar măcar avem VOINŢA, putem să controlăm măcar ceea ce ne dorim. Chiar aşa? Atunci cum putem explica faptul că un el sau ea tineri sau mai puţin, normali, mediocri şi pozitivi (nu e nimic grav cele trei nu sunt sinonime) având o atitudine sănătoasă faţă de muncă şi societatea noastră mondială capitalist-utopică începe într-o zi să se acopere de penibil pierzând din seriozitate, kilograme şi nervi, pentru că un alt ea sau el îi refuză tentativa de împerechere? Păi sa-ndrăgostit! veţi spune, asta se-ntâmplă adeseori nu e nimic grav. Ba este pentru că vă-ntreb: A VRUT să se-ndrăgostească? Pentru că dacă răspunsul este că aşa ceva doar se-ntâmplă fie că vrei sau nu înseamnă că cel puţin într-o anume situaţie NU SUNTEM STĂPÂNI PE VOINŢA NOASTRA. Nasol nu? Mai ales că este vorba de persoana pe care o vom iubi trebuia să ni se lase puţină libertate de voinţă (aşa era fair-play). Unuia toga romană i se pare cel mai distins veşmânt dar o îmbracă doar în reveriile lui pentru că altfel s-ar umple de penibil mergând în togă la serviciul lui de contabil, aşadar nici aici voinţa nu e liberă pentru că o-ngrădeşte penibilul, dragostea ori alte cele … TO BE CONTINUED …
Intrucât e lipsit de sens să ne închipuim că ar putea să existe observaţie fără subiectul observator sau că acest subiect observator ar putea fi cumva “afară”, situaţie în care ar influenţa mult mai puţin realitatea observată, trebuie să acceptăm că atât subiectul cât şi obiectul observaţiei fac parte din acelaşi sistem şi se influenţează reciproc ca oricare două subsisteme aflate în relaţie. Wow! Adică medicul mă operează (mă modifică! - sper să aibă în vedere două lucruri: proiectul meu iniţial şi faptul că am fost trimis in this cruel world fără piese de schimb- iar eu la rândul meu îl modific pe el! - bine oricum se poate pune 1-0 pentru el pentru că el mă modifică fizic în timp ce eu îl modific doar psihic, emoţional şi intelectual.- Dar dacă privesc o piatră? Eu mă modific, dar piatra? Aici este o altă problemă asupra căreia, parafrazând-o pe una dintre cele mai mari filozoafe (sic!) contemporane (Woody Woodpecker) aş putea spune “ I`ll be back soon with another theory” Aha-ha-ha-ha!
Omul modern recunoaşte două stări “de bază” ale conştiinţei vegea şi somnul. Intr-un cunoscut spot publicitar de acum vreo câţiva ani un bebeluş spunea: ”acum dorm, acum mă trezesc”, finalul făcând trimitere la beneficiile pempărşilor. ATENŢIE! Toată lumea să se doteze cu pempărşi pe măsură! Urmează o chestie de vă căcaţi pe voi! Bebeluşul mai sus citat vedea lucrurile simplu, când dorm dorm şi când sunt treaz sunt treaz şi gata! Dar dacă, mă-ntreb şi eu aşa ca prostu`, cele două stări nu sunt chiar aşa de distincte, dacă veghea şi somnul coexistă bien merçi? Specific somnului este faptul că voinţa noastră (Ah {???} schopenhauerian!) nu are aproape nici un efect asupra viselor, mişcărilor trupului sau gândurilor, iar veghei îi este dată iluzia că le stăpâneşte pe toate acestea. Dacă-i aşa atunci invit pe oricine (atenţie se citează urbis et orbis) să facă încercarea (well, failure is allways an option) să-şi oprească gândurile în loc ori dacă treaba cu gândurile pare prea dificilă ori fantastică să se ridice în două picioare şi să-ncerce să stea nemişcat pentru câtva timp (fail again?). Da desigur poziţia doctă, pozitivistă este să presupunem că în cel de-al doilea caz irigarea creierului, poziţia incomodă, bla-bla-bla, fac să apară o uşoară clătinare, tremur la nivelul membrelor, etc., primul caz neavând pozitie doctă, pozitivă; sau putem accepta că nu prea putem să ne controlăm nici în iluzia veghei ceea ce nu putem controla defel în somn. Da dar măcar avem VOINŢA, putem să controlăm măcar ceea ce ne dorim. Chiar aşa? Atunci cum putem explica faptul că un el sau ea tineri sau mai puţin, normali, mediocri şi pozitivi (nu e nimic grav cele trei nu sunt sinonime) având o atitudine sănătoasă faţă de muncă şi societatea noastră mondială capitalist-utopică începe într-o zi să se acopere de penibil pierzând din seriozitate, kilograme şi nervi, pentru că un alt ea sau el îi refuză tentativa de împerechere? Păi sa-ndrăgostit! veţi spune, asta se-ntâmplă adeseori nu e nimic grav. Ba este pentru că vă-ntreb: A VRUT să se-ndrăgostească? Pentru că dacă răspunsul este că aşa ceva doar se-ntâmplă fie că vrei sau nu înseamnă că cel puţin într-o anume situaţie NU SUNTEM STĂPÂNI PE VOINŢA NOASTRA. Nasol nu? Mai ales că este vorba de persoana pe care o vom iubi trebuia să ni se lase puţină libertate de voinţă (aşa era fair-play). Unuia toga romană i se pare cel mai distins veşmânt dar o îmbracă doar în reveriile lui pentru că altfel s-ar umple de penibil mergând în togă la serviciul lui de contabil, aşadar nici aici voinţa nu e liberă pentru că o-ngrădeşte penibilul, dragostea ori alte cele … TO BE CONTINUED …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu